Cu ochii larg deschisi

Daca privim lucrurile de la o anume distanta (si intr-o relatie de opozitie semnificativa), apar doua mari categorii de scriitori, creatori de fictiuni literare. Unii sunt asa-numitii evazionisti:

Daca privim lucrurile de la o anume distanta (si intr-o relatie de opozitie semnificativa), apar doua mari categorii de scriitori, creatori de fictiuni literare. Unii sunt asa-numitii evazionisti: remarcabili stilisti, spirite imaginative, fantaste, adesea ludice, migalind si destramand lumi de hartie prin care zboara fluturii splendid colorati ai cuvintelor si sintagmelor slefuite. Pentru ei, adevarul sta in insusi stilul scriitorului. Ceilalti sunt realistii: mari constructori in epica, spirite obsedate de adevar (unul cat mai "larg"), cercetand cu o curiozitate netocita istoria si omul, pentru a extrage apoi un maximum de semnificatie din destinele propriilor personaje. Pentru ei, stilul inseamna punerea in pagina a unui drum spre adevar. E destul de limpede carei categorii ii apartine Augustin Buzura. Prozatorul "saizecist", autorul unor romane ce au intrat in constiinta publicului si in canonul literar ca atare, este unul dintre putinii scriitori romani care, inainte de Revolutie, nu si-au sacrificat adevarurile in care credeau, pentru a se alinia la directivele oficiale. Mai mult, s-a luptat cu cenzura, sporind singur numarul problemelor create, exasperandu-i pe taietorii de manuscrise si pe sefii lor, incapatanandu-se ardeleneste sa ofere, in scris, o imagine mai profunda a "fericitei" Romanii comunizate cu forta. Astazi, la atata vreme de la caderea comunismului, curajul post-festum e la moda; putem observa, cu o vesela stupoare, cum diverse giruete morale sau autori inghetati, pe vremuri, in propria frica dau lectii de conduita acelora, putini, care si-au onorat statutul de scriitor. Ceva din aceasta stupoare apare (cu anumite inflexiuni ale dezgustului) si in cea mai recenta carte a lui Augustin Buzura, Tentatia risipirii (Editura Fundatiei Culturale Romane, 2003). Ca si in romanul sau post-revolutionar, Recviem pentru nebuni si bestii, dar cu alte mijloace de focalizare si fixare a unor tipologii decat cele, strict romanesti, de acolo. Aici, autorul se prezinta direct, tranzitiv, in pagini de confesiune si rememorare, si in interviuri luate, in timp, in presa culturala (inclusiv in "Adevarul literar si artistic"). Tonul e adesea amar, insa forta acestui scriitor de a trece peste toate si a o lua, inca o data, de la capat e realmente impresionanta. Episoade biografice manjite prin delatiunile informatorilor ori crestate de pragul experientei fundamentale (moartea), "moartea psihica" pe care multi, prea multi semeni ai nostri o poarta in ei cu voiosia inconstientei, sau crampeiele de umanitate pe care Augustin Buzura stie sa le descopere si sa le "innoade" intr-o tesatura rezistenta, fragmentele polemice si cele reflexive dau o carte onoranta pentru un scriitor si o literatura. Ca de fiecare data, ochii larg deschisi ai autorului fac sa se deschida alte, si alte, si alte perechi de ochi, ai celor care il citesc.