Criza din Iulie: oamenii care au împins lumea spre război
0Asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand, din 28 iunie 1914, nu trebuia să fie obligatoriu un casus belli pentru războiul european. Însă modul în care a fost gestionată criza apărută în Balcani a făcut ca ceea ce putea fi un conflict local, între Serbia şi Austro-Ungaria, să se transforme într-un război nu doar european, ci mondial.
Între asasinarea arhiducelui şi izbunirea războiului, o lună mai târziu, în Europa a avut loc o criză diplomatică între marile puteri de pe continent, cunoscută sub numele de Criza din Iulie. Intensa activitate diplomatică nu a reuşit însă să evite conflictul, ceea ce era, într-un fel de aşteptat, având în vedere că unii participanţi au căutat să se ajungă la război. Cine au fost însă oamenii implicaţi în Criza din Iulie?
1. Kaiserul Wilhelm al II-lea
Intrigat de asasinarea lui Franz Ferdinand, Wilhelm al II-lea (foto dreapta) a sprijinit de la bun început ideea de a pedepsi Serbia, chiar şi printr-un război, dacă acesta era unul local. În pofida imaginii ce i s-a construit după război, de împărat însetat de război, Wilhelm nu şi-a dorit izbucnirea unui război general. Conştient că excesele austro-ungare pot duce la un conflict european, a încercat să-i tempereze pe austrieci. S-a lovit însă de hotărârea principalilor săi consilieri, care considerau că un conflict general ar beneficia Germaniei.
2. Ţarul Nicolae al II-lea
În ciuda alianţei dintre Serbia şi Rusia şi a apropierii dintre popoarele celor două ţări, Ţarul Rusiei (foto dreapta) nu şi-a dorit un război, ştiind că – cel puţin în acel moment, al verii anului 1914 – ţara sa nu este pregătită pentru un război împotriva Germaniei. Slab din fire, el va ceda însă în faţa Ministrului de Război şi al Şefului Statului Major, care au militat pentru implicarea Rusiei în conflictul din Balcani.
3. Împăratul Franz Iosif
Din punct de vedere personal, asasinarea lui Franz Ferdinand n-a însemnat prea mult pentru bătrânul Împărat Franz Iosif (foto dreapta). Asasinatul însemna însă enorm pentru prestigiul Austro-Ungariei, astfel că împăratul nu putea să fie adeptul decât unei soluţii ferme împotriva Serbiei. El nu s-a implicat în mod direct în demersurile diplomatice din luna iulie, lăsându-le pe mâna ministrului său de externe, Berchtold. Chiar şi atunci când a aflat de severitatea ultimatumului pe care acesta îl redactase, a continuat să-l sprijne, acceptând, implicit, şi escaladarea conflictului.
4. Theobald von Bethmann-Hollweg, Cancelarul Imperiului German
Cancelarul german Bethmann-Hollweg a jucat un rol esenţial în clarificarea relaţiilor dintre Germania şi Austro-Ungaria în zilele imediat următoare asasinatului de la Sarajevo, asigurându-şi aliaţii de sprijinul ferm pe care Germania era dispusă să-l ofere în privinţa problemei sârbe. Dându-şi seama că războiul local se va transforma, cel mai probabil, într-unul mondial, prin atragerea Rusiei, cancelarul nu a dat înapoi, fiind convins că Germania trebuie să lupte împotriva Rusiei. Nu a avut îndoieli decât în momentul în care a realizat că britanicii, pe a căror neutralitate în viitorul conflict sperase, vor intra şi ei în război de partea Rusiei şi Franţei.
Citeşte continuarea pe historia.ro