Cheever, povestitorul
0Volumul scriitorului american John Cheever, „Povestiri. Integrala prozei scurte“, distins cu Premiul Pulitzer, National Book Critics Circle Award şi American Book Award, a apărut recent în româneşte. Un „Cehov al suburbiilor“, Cheever („Bullet Park“, „Totul pare un paradis“) semnează inclusiv prefaţa acestei integrale de „nimicuri dichisite, uneori datate“, scrise din „nevoia acerbă de a găsi o însemnătat
Cu o reputaţie de „dificil", John Cheever (1912-1982) evita să citească recenziile la cărţile sale, iar când acorda interviuri făcea orice ca să nu vorbească despre „a scrie", mai ales faţă în faţă cu ceea ce el numea una dintre „maşinăriile astea" - referindu-se la reportofoane. „Nu v-aţi plictisit de atâta trăncăneală?", i-a spus unui reporter de la „Paris Review". Era primăvara lui 1969, abia îi fusese publicat romanul „Bullet Park".
Cheever îl primise pe reporter în casa lui din Ossining, New York şi „trişa" jucăuş: „N-aţi vrea, mai bine, ceva de băut? Sau să luăm prânzul? Mă duc să verific dacă e gata. O plimbare prin pădure, şi, apoi, ce ziceţi de o baie în piscină?". „Nu-mi face mare plăcere să recitesc ce-am scris", spunea Cheever altădată, celor de la „Time" - stingând o ţigară, aprinzân-du-şi o alta - „de fapt, mi-ar plăcea să-mi rescriu romanele".
Candoare şi umor
John Cheever a început să scrie în 1930: povestiri pentru revista „The New Republic". Cinci ani mai târziu a început colaborarea cu „The New Yorker", unde a şi publicat majoritatea povestirilor sale pe care le-a scris timp de mai bine de 40 de ani. Deşi celebritatea i-au adus-o mai ales romanele, două dintre povestiri - „Radioul enorm" şi „Înotătorul" - au spart gheaţa, chiar dacă „Înotătorul" a devenit populară mai degrabă printr-o ecranizare nereuşită (1968). Declanşatorul faimei a fost însă Premiul Pulitzer, acordat pentru integrala prozei scurte în 1979, la un an de la apariţia povestirilor în volum.
„Poveştile mele favorite sunt cele care au fost scrise în mai puţin de o săptămână, deseori compuse cu voce tare. Eram sub arcada de la intrarea unui apartament de pe Fifty-ninth Street, când am scris, cu voce tare, sfârşitul de la «Adio, fratele meu! ». «Ah, ce poţi să faci cu un om ca ăsta?», am întrebat, încheind cu: «Şi am rămas privind femeile goale cum ieşeau din mare!». «Vorbiţi singur, domnule Cheever...», mi-a atras atenţia portarul, politicos", mărturiseşte Cheever în prefaţa de la „Povestiri.
Integrala prozei scurte" (Editura Polirom, traducere şi note de Ciprian Şiulea). Într-adevăr, ritmul povestirilor e cald, firesc, aproape rostit. Cheever are şi candoare, şi umor. Fiecare personaj este un membru al „familiei americane": nevasta Irene, care plânge ascultând la radio - o întâmplare parcă suprarealistă -, cum se ceartă vecinii, fratele dintr-o familie care tocmai şi-a pierdut mama şi nu se linişteşte până nu e sigur că lui o să-i revină un gheridon, lăsat prin testament - doar ca să-l aşeze în sufragerie, reconstituind trecutul, să poată provoca amintirile şi contempla galeria de morţi a familiei - fantome cochete cu destine tragice, Cora, udând gazonul pe o ploaie torenţială, într-un acces de nebunie casnică, sau micuţa Carlotta, care ar vrea să devină mai repede domnişoară, să nu mai fie „o fetiţă".
Cea mai mare calitate a acestor povestiri e dată de felul în care Cheever transformă nişte adevăruri intime şi sociale usturătoare în emoţie. Emoţie care dezarmează, aşa cum dezarmează şi finalurile neaşteptate, lăsând de fiecare dată loc pentru o mirare.
Info
John Cheever, „Povestiri.
Integrala prozei scurte"
Editura Polirom
Pagini: 760
Preţ: 39.95 RON