Cât de mult se temea Hitler de boli. Scrisorile unui medic care i-a tratat vocea: „Dacă e ceva rău, trebuie să ştiu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Pixabay

Un descendent al unuia dintre medicii lui Adolf Hitler a găsit şi făcut publice scrisorile în care se arată cum era tratat liderul nazist pentru problemele vocale. Este vorba de Carl Otto von Eicken, un specialist german în otorinolaringologie care l-a tratat pe Hitler timp de 10 ani, începând din 1935.

Robert Doepgen, stră-strănepotul lui von Eicken, a găsit scrisorile în timp ce cerceta arhivele familiei pentru un proiect şcolar. Medicul a murit în 1960, relatează  Reuters.

Istoricul britanic Richard J. Evans, specialist în istoria germană, a garantat pentru autenticitatea scrisorilor inedite, a precizat publicaţia.

Hitler se temea să nu sufere de boli grave: „Dacă este ceva rău, trebuie neapărat să ştiu", i-a spus Hitler medicului după prima lor consultaţie din mai 1935, potrivit scrisorilor. În plus, liderul nazist acorda o importanţă mare vocii sale, care avea un impact puternic în discursurile prin care atrăgea sprijin pentru regimentul său.

În scrisori este precizat şi faptul că o operaţie de îndepărtare a unui polip a fost amânată până după un discurs, deoarece medicul a recomandat odihnirea vocii după intervenţie.

În plus, medicul von Eicken nu a pus niciodată la îndoială faptul că a tratat un om ale cărui acţiuni au dus la uciderea a milioane de oameni în Holocaust şi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Când a fost întrebat de către anchetatorii ruşi după război de ce nu l-a ucis pe Hitler, von Eicken a spus: „Am fost doctorul lui, nu ucigaşul lui".

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie