Bob Dylan, suspectat că a plagiat discursul de primire a premiului Nobel pentru literatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzicianul Bob Dylan este suspectat că a plagiat discursul de primire a premiului Nobel pentru literatură, inspirându-se din SparkNotes, o versiune online a ghidului de studiu CliffsNotes, informează bbc.com.

Revista Slate a descoperit şi prezentat similarităţi între prezentarea cărţii ”Moby Dick” de pe site-ul SparkNotes şi discursul lui Bob Dylan, în care artistul a menţionat trei volume care l-au influenţat.

Investigaţia a fost demarată după ce s-a descoperit că muzicianul a citat un pasaj care nu apare în nicio ediţie curentă a romanului „Moby Dick”, de Herman Melville. Artistul a citat un quaker care, în urma unei furtuni pe mare, îi spune unui alt personaj: ”Unii oameni care sunt răniţi sunt conduşi la Dumnezeu, alţii sunt conduşi către amărăciune”.

Scriitorul Ben Greenman a observat că replica nu există în romanul lui Herman Melville, sugerând că este posibil ca Bob Dylan să îşi fi amintit greşit sursa citatului.

Totuşi, revista Slate a descoperit că SparkNotes a folosit o expresie similară, descriind quakerul drept „un om ale cărui încercări l-au condus către Dumnezeu, nu spre amărăciune”.

Slate a mai semnalat 19 similarităţi între descrierea cărţii „Moby Dick” realizată de Bob Dylan şi rezumatul de pe SparkNotes, din care artistul ar fi preluat expresii ce nu apar în textul original scris de Herman Melville. 

Reprezentanţii lui Bob Dylan şi ai Comitetului Nobel nu au răspuns încă solicitărilor de a oferi câte un punct de vedere. 

Bob Dylan a transmis un discurs înregistrat de primire a premiului Nobel pentru literatură, necesar pentru a primi suma de bani asociată acestei distincţii, 8 milioane de coroane suedeze, cu aproape o săptămână înainte de termenul limită – 10 iunie.

Data la care a fost transmis discursul a generat supoziţia că, asemănător unui adolescent care face parte dintr-o trupă, Bob Dylan şi-ar fi improvizat tema pe ultima sută de metri, cu ajutorul unor informaţii găsite pe internet.

Bob Dylan a mai fost acuzat că a copiat lucrări ale altor autori, unul dintre exemple fiind cartea ”Confessions of a Yakuza”, de Junichi Saga, din care artistul s-ar fi inspirat pentru câteva versuri din albumul său ”Love and Theft” (2001).

Cântăreţul american Bob Dylan a câştigat, pe 13 octombrie 2016, premiul Nobel pentru Literatură pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, potrivit motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel.

Robert Allen Zimmerman, cunoscut drept Bob Dylan, s-a născut pe 24 mai 1941, este cântăreţ, compozitor, textier şi poet american. Prin versurile sale, publicate în volume sau transpuse pe muzică, el a marcat cultura americană în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Majoritatea compoziţiilor sale au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială. Dintre albumele care au marcat istoria muzicii se numără ”The Times They Are a-Changin'” (1964), ”Blonde on Blonde” (1966), ”Oh Mercy” (1989), ”Good as I Been to You (1992)” şi ”Together Through Life” (2009). În cariera sa de peste 55 de ani a primit 43 de nominalizări la premiile Grammy, a câştigat 12 astfel de trofee, a primit un Oscar, în 2000, pentru cel mai bun cântec, ”Things Have Changed" din ”Wonder Boys”, melodie care i-a adus şi un Glob de Aur. Bob Dylan a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1982, iar cinci cântece ale sale au fost listate între 500 piese care au configurat rock & roll-ul, clasament realizat de The Rock and Roll Hall of Fame and Museum în 2007. Scrierile sale au devenit volume de poezie şi memorii, iar lucrările sale - pictură şi scultură - sunt prezentate în mai multe albume de artă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”