Bob Dylan, sărbătorit la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dylan Fest 2010 îl va omagia, la 26 mai, pe celebrul muzician american, după 50 de ani petrecuţi pe scenă. La Bowery Ballroom se vor întâlni pentru o zi şi o noapte cântăreţi şi trupe din toată lumea, uniţi de spiritul muzicii lui Bob Dylan, care va împlini luna aceasta 69 de ani.

Printre entuziaştii dornici să interpreteze piesele compozitorului care a influenţat aproape două generaţii de muzicieni, considerat unul dintre cei mai buni artişti solo din toate timpurile, se numără trupele The Strokes, The Pierces, All American Rejects, Longwave şi Hurricane Bells, alături de Norah Jones, Patrick Carney de la The Black Keys, Adam Green, Jesse Malin, Nicole Atkins, Tracy Bonham sau Jody Porter, membru al Fountains of Wayne.

Turneu infinit

Muzician de anvergură fără egal, în primul rând în calitate de compozitor şi în al doilea rând ca artist solo, Bob Dylan este una dintre cele mai influente personalităţi ale muzicii secolului care s-a încheiat. Popularitatea, pe care a câştigat‑o devreme, atât în rândul specialiştilor, cât şi în rândul publicului larg, se datorează muzicii lui singulare prin stil şi conţinut, precum şi charismei personale şi, fără îndoială, filosofiei şi poeziei care circulă neobosite în piesele sale, din care mesajul social n-a lipsit aproape niciodată.

Se poate spune că, la aproape 69 de ani, Bob Dylan este permanent în turneu de aproape trei decenii. În anii'80, după perioada în care şi-a descoperit şi şi-a afirmat valenţele creştine, când a „renăscut", cum anunţau ziarele, după ce a lansat două albume gospel - „Soul Train Coming" (1979), cu care a câştigat Premiul Grammy pentrucel mai bun cântăreţ solo, şi „Saved" -, muzicianul care sfidase încă de la început convenţiile genurilor a pornit în Never Ending Tour, susţinând nenumărate concerte, într‑o formulă care s-a schimbat de-a lungul anilor.

Exerciţiu de admiraţie

La început de mileniu III, în 2001, muzicianul care compusese „Blowin' in the Wind", „Hurricane", „Like a Rolling Stone", „Mr. Tambourine Man" şi atâtea alte songuri-icon a câştigat un Oscar pentru piesa „Things Have Changed" din filmul „Wonder Boys". În acelaşi an a lansat, sub pseudonimul Jack Frost, albumul „Love and Theft", în care propune noi tonalităţi de swing, jazz şi baladă rock.

 În 2004 şi-a publicat primul volum din autobiografie, „Chronicles. Volume One", devenit bestseller „New York Times" şi nominalizat chiar la National Book Award. Un an mai târziu, Martin Scorsese a lansat pelicula biografică „No Direction Home", axată pe începuturile - anii '60 - carierei lui Bob Dylan, pe numele său adevărat Robert Allan Zimmerman, la New York, şi pe cunoscutul episod al accidentului de motocicletă. Coloana sonoră a filmului propunea piese inedite ale muzicianului, compuse în tinereţe.

Dincolo de recunoaşterea consfinţită de cele unsprezece trofee Grammy, de un Glob de Aur şi de un Oscar, rămâne recunoaşterea entuziastă şi mai ales admiraţia colegilor de breaslă şi a melomanilor de toate felurile.  În 2010, muzica de forţă a lui Bob Dylan, căreia nici un gen nu-i este străin, şi poezia ei nonconformistă, care a trezit conştiinţe vreme de aproape o jumătate de secol, sunt sărbătorite printr-un spectaculos exerciţiu de admiraţie.

Concert la Bucureşti

La 2 iunie, Bob Dylan va prezenta la Bucureşti, pe Stadionul „Iolanda Balaş Soter", concertul pe care-l va susţine în Grecia şi în Turcia, în cadrul turneului Never Ending Tour, care va începe la sfârşitul lunii mai.

În deschidere vor cânta Nicu Alifantis & Zan şi Bucium. În funcţie de categorie, biletele costă 130 sau 250 de lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Diverta şi online, de pe myticket.ro.  ;

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate