Baloanele Orange zboară peste Arad şi Piatra Neamţ

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din Arad şi Piatra Neamţ pot participa la tombola prin care pot câştiga o călătorie cu baloanele Orange-Adevărul, care zboară în aceste zile deasupra celor două oraşe. Oricine poate completa până vineri un talon de participare care se poate procura din magazinele Orange, iar premiul constă într-o excursie inedită de unde puteţi admira oraşul de la înălţime.

Cei care nu apucă să se înscrie pentru tragerea la sorţi în magazinele Orange mai au ocazia să câştige un loc în nacelă la sfârşitul săptămânii, când caravana Adevărul se va afla sâmbătă şi duminică în Arad şi Piatra Neamţ. Cei care vor cumpăra cinci cărţi din seria „Jules Verne" vor primi şi un talon care trebuie completat pentru tragerea la sorţi. Preţul unei cărţi este de 11,99 lei, iar premiul este o călătorie cu balonul Orange, care va fi ridicat de la sol sâmbătă şi duminică, între orele 14.00 şi 21.00.