Aventuri pe un oraş plutitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul „Insula cu elice“, de Jules Verne, va fi distribuit miercurea viitoare, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Un cvartet de coarde parizian, aflat în drum spre următorul concert, ajunge pe-o insulă călătoare unde bogaţii îşi dispută întâietatea.

Romanul a fost publicat prima dată sub formă de foileton, în paginile revistei franceze „Magasin d'Éducation et de Récréation", pe parcursul anului 1895, de la 1 ianuarie până la 15 decembrie. A apărut apoi sub formă de volum, cu titlul „L'Île à hélice", la sfârşitul aceluiaşi an, la Editura Hetzel din Paris.

Cartea relatează aventurile unui cvartet de coarde francez în Millard City, singurul oraş aflat pe-o insulă ce pluteşte pe apele Oceanului Pacific, propulsată de elice. În Millard City trăiesc numai oameni bogaţi, dar coabitarea lor este problematică, ei fiind divizaţi în două tabere din cauza unor lungi dispute ce ameninţă bunăstarea şi viitorul insulei.

Concert pentru o audienţă extravagantă

Cvartetul francez, alcătuit din Sébastien Zorn (violoncel), Yvernès (prima vioară), Frascolin (a doua vioară) şi Pinchinat (alto), porneşte într-un turneu prin Statele Unite. În drum spre San Diego, oraşul următorului concert, cvartetul suferă un accident în urma căruia cei patru membri ai săi sunt nevoiţi să pornească mai departe pe jos. Francezii ajung într-un sat, unde un personaj intrigant, Calistus Munbar, îi invită să susţină o serie de concerte în Millard City.

Oraşul se dovedeşte a fi situat pe Standard, o insulă imensă realizată întru totul de mâna omului şi proiectată să călătorească pe apele Oceanului Pacific, fiind propulsată cu ajutorul unor elice. Aşezarea este în totalitate locuită de bogaţi, unitatea de măsură a averii fiecăruia dintre aceştia fiind milionul. Cvartetul francez este adus să-i amuze pe rezidenţii insulei, pe parcursul turului pe care aceştia îl întreprind în insulele din Pacificul de Sud.

Insula pare un loc idilic, numai că lucrurile nu stau chiar aşa, locuitorii acesteia fiind divizaţi de o serie de conflicte violente ce ameninţă bunăstarea şi viitorul insulei. Cei patru francezi descoperă că o parte a populaţiei este condusă de către Jem Tankerdon şi cealaltă de către Nat Coverley, doi miliardari care-şi dispută întâietatea, tensiunile dintre ei fiind accentuate de o iubire secretă între o femeie şi un bărbat din interiorul clanurilor lor.

Câteva peripeţii la „bordul" insulei

Insula Standard îşi începe călătoria în Pacificul de Sud şi vizitează arhipelagurile Marchize, Tahiti, Cook, Samoa. La „bordul" ei urcă echipajul unei nave malaeze, al cărei cărei căpitan - piratul Sarol - înscenează un naufragiu pentru a pregăti jefuirea locuitorilor bogaţi. Mai târziu, pe parcursul croazierei, insula cu elice scufundă fără voie un vas englezesc şi este silită să plătească despăgubiri. Este apoi invadată de animale sălbatice, împotriva cărora locuitorii orchestrează o întreagă luptă.

Ilustraţie din romanul „Insula cu elice“, de Jules Verne

Din cauza disputelor dintre locuitorii insulei, aceasta ajunge să eşueze într-un colţ uitat al Pacificului, departe de orice rută comercială. Insula se dezmembrează în mai multe bucăţi, locuitorii rămânând pe cea mai mare dintre acestea. Într-un final, ei reuşesc să ajungă înapoi la civilizaţie. Nenumăratele peripeţii vor sfârşi prin a apropia cele două clanuri adverse - Tankerdon şi Coverley.

Totul va culmina cu anunţarea unei nunţi, în cele din urmă aprobată de familiile adversare. Walter Tankerdon şi Dy Coverley pot, în sfârşit, să se bucure, cu acordul tuturor, de iubirea lor. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate