Autostrăzile lui Hitler, o poveste de succes
0Autostrăzile sau, mai exact, lipsa lor au reprezentat în presa autohtonă a ultimului deceniu un subiect extrem de sensibil. Preţurile uriaşe pe kilometru, durata de execuţie (care ajunge şi la 20 de ani), autostrăzile care pleacă de niciunde şi ajung nicăieri, suspiciunile de corupţie planând asupra procedurilor – toate au intrat în folclorul românesc, care împleteşte hazul cu necazul.
Totuşi, autostrăzile reprezintă o poveste de succes; iar „Historia” v-o prezintă pe cea mai interesantă dintre ele (care subliniază şi propriul nostru eşec): povestea Autobahn-ului. Cum a reuşit Germania să construiască, între 1933 şi 1941 (adică acum mai bine de şapte decenii), 4.000 de kilometri de autostradă? Şi, una peste alta, au fost autostrăzile invenţia lui Hitler?
Începem cu sfârşitul: nu, autostrăzile n-au fost invenţia naziştilor. Ca în multe alte domenii (inclusiv ideologice), conceptele existau deja; regimul nazist doar le-a perfecţionat. Pentru prima oară, ideea unei autostrăzi cu acces limitat a apărut în 1907-1908, la New York, unde, în perioada cu pricina, se încerca sistematizarea bulevardelor din metropola ce se dezvolta într-un ritm ameţitor.
La 23 ianuarie 1909, în Berlin s-a deschis Automobil-Verkehrs-und-Unbungsstrasse GmbH (AVUS), o iniţiativă privată, un circuit de teste şi, în egală măsură, de curse auto, formată dintr-o pereche de benzi de circulaţie late de 8 metri şi separate pe o lăţime de 9 metri. În 1912 a fost construit un AVUS de 9,8 km tot în Berlin, continuarea construcţiei fiind întreruptă de declanşarea Primului Război Mondial, fiind completată abia în 1921. În principiu, acesta nu era un drum deschis, scopul construcţiei fiind tot testele şi cursele auto. În acelaşi an, industriaşul Hugo Stinnes a cumpărat acest circuit şi l-a extins la patru benzi de circulaţie pe anumite porţiuni. Mai târziu, AVUS a fost integrat în sistemul de drumuri publice din Berlin, iar astăzi face parte din autostrada A115.
Hitler, inspirat de ideile lui Mussolini, cu a sa Autostrada dei Laghi
Ca şi în alte domenii, Adolf Hitler a fost atras în cazul drumurilor de mare viteză de ideile viitorului aliat Benito Mussolini, care, în 1924, a deschis o astfel de rută, prima din lume, lungă de 130 km şi denumită Autostrada dei Laghi (Autostrada lacurilor). Ea lega Milano de lacul Como din nordul Italiei, „leagănul” mişcării fasciste. Drumul fusese început la 21 septembrie 1921, înainte de începutul erei fasciste, dar Mussolini şi-a asumat în totalitate proiectul, aşa cum va face şi cancelarul german în 1933. Existau însă diferenţe majore faţă de ceea ce va construi regimul nazist mai târziu: în Italia se introdusese o taxă pentru folosirea drumului, iar sensurile nu erau iniţial separate. Ideea taxei aparţinuse inginerului Piero Puricelli, un apropiat al Ducelui, care concepuse secţiunea Milano-Varese şi propusese acoperirea costurilor prin această plată.