APARITII EDITORIALE

Cantec pentru mileniul trei inainte de '89, un slagar de un puternic umor involuntar tasnea mobilizator si "anticipativ" din difuzoarele date la maximum. "Voi cantaaaa pentru mileeeeniul trei,/

Cantec pentru mileniul trei
inainte de '89, un slagar de un puternic umor involuntar tasnea mobilizator si "anticipativ" din difuzoarele date la maximum. "Voi cantaaaa pentru mileeeeniul trei,/ Vreau, vreau, vreau...", si de aici incolo urmau dorintele celui care compusese versurile si care se exprima in numele tinerilor fericiti la culme ca traiesc in Epoca de Aur. Mileniul trei a venit, borna dintre anii 2000 si 2001 a trecut de ceva vreme, iar de previziunile facute cu doua decenii in urma, in logica de planuri cincinale, s-a ales praful. Altfel de cantece se aud acum. Pe scena unei literaturi care si-a recastigat libertatea, a aparut o generatie lirica exceptionala, avandu-l cap de serie pe Marius Ianus si numarand cateva individualitati puternice inca "din fasa": Zvera Ion, Teodor Duna, Claudiu Komartin, Dan Coman, Elena Vladareanu, Adrian Urmanov, Domnica Drumea... Pe aceasta lista de nume, de care viitorul poeziei noastre se va lega intr-o masura semnificativa (ca sa risc si eu o previziune), trebuie adaugata si Ruxandra Novac. Volumul ei de debut, Ecograffiti. Poeme pedagogice. Steaguri pe turnuri (Editura Vinea, 2003), impresioneaza mai intai prin maturitatea artistica a tinerei autoare. La numai douazeci si trei de ani, Ruxandra Novac e departe de tatonarile si stangaciile (convertite sau nu in exhibitionisme de doi bani) specifice infantilismului estetic. Poezia sa are ceea ce se numeste omogenitate de viziune si forta de expresie, un discurs propriu, de o violenta continuta, sarcastic si grav, cu si fara miza etica: "la douazeci de ani undeva in spatele maduvei/ creste o pata mare o scara murdara/ care duce/ in camere goale/ si mari/ la douazeci de ani cine vrea sa traiasca/ sfarseste prin a-si rupe gatul (...) // fetita nu intelege ca nu se poate trai/ fiindca asa ceva nu exista/ exista cimitirul/ sudoarea/ exista o casa/ o facultate/ o liniste mica un zambet discret/ o oboseala ciudata in oase// fetita sta pe marginea patului priveste/ din incheietura mainii stangi porneste o tara/ in care se cultiva zarzavaturi si flori./ pe incheietura mainii drepte cineva din aceeasi/ specie a scris/ FERICIRE by nekro" (la douazeci de ani undeva in spatele maduvei). O inima "neagra ca o floare urbana" bate, amenintator, in aceste versuri ce propun, printr-un moto (auto)ironic din Makarenko, "o noua forma de utilizare a idealului". O noua forma, intr-adevar: poemele sunt "pedagogice", dar intr-un alt sens decat cel curent; iar steagurile ridicate pe turnuri sunt mainile disperarii si revoltei tinerilor, care se afunda in materia realitatii postrevolutionare si o aduc in fata ochilor nostri, in asteptarea unui nou viitor "luminos": "dar vom fi aproape/ te vom ridica/ iti vom umple buzunarele/ iti vom umple capul/ steaguri pe turnuri/ in asteptarea lumii noi/ vei pipai cu mainile noastre/ vei merge uitandu-te mereu in urma/ cu ochii nostri galbeni de ura/ vei vorbi cu limba noastra/ atarnata pe piept" (dar vom fi aproape). Dupa un asemenea debut editorial, Ruxandra Novac are obligatia morala si lirica de a nu cobori sub stacheta pe care singura si-a fixat-o atat de sus.