Interviu Andrei Păunescu, artist: „Pentru mine, Cenaclul Flacăra a însemnat și casă, și școală, și familie“

Dacă Adrian Păunescu a fost idolul generației în blugi, fiul său, Andrei Păunescu (56 de ani), reușește să strângă laolaltă, chiar și acum, mii de oameni care visează, măcar pentru o seară, să facă o viață mai bună.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, fiul marelui poet a dezvăluit ce a însemnat pentru copilul de 10 ani să trăiască alături de cei mai mari artiști ai țării, dar și care au fost motivele pentru care regimul totalitar a interzis Cenaclul Flacăra

„Weekend Adevărul“: Ce a însemnat pentru Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, Cenaclul Flacăra?

Andrei Păunescu: A însemnat și casă, și școală, și familie și în principal a însemnat crearea unor repere, pentru că acolo nu se cânta orice, nu se recita orice, ci lucruri pe de o parte de mare valoare literară, pe de altă parte, de mare atitudine civică, și de curaj. Și, așa cum zicea inclusiv regretatul nostru coleg mai mare Victor Socaciu, din punct de vedere civic, Cenaclul Flacăra a însemnat pregătirea momentului 1989, de schimbare, de cutremur social și de schimbare a vremurilor. A însemnat un mod prin care tata ne-a făcut și pe mine, fiul lui, și pe alte milioane de tineri și de oameni maturi să ne cunoaștem țara, istoria, s-au pus pe harta sufletului lucruri care erau necunoscute sau pierdute sau neclare în conștiințele oamenilor: Țebea, Putna, problema Basarabiei, problema Ardealului. A însemnat, practic, o universitate ambulantă.

Când ai urcat prima dată pe scena Cenaclului?

Stăteam în spate până când am urcat pe scenă în anul 1979 și de atunci am rămas pe scenă. Eu cântam cu trupa „Totuși“ când eram adolescent. Cântam de toate, pentru că era o șansă uriașă să poți urca pe o scenă cu atâția oameni în față și să cânți practic tot ce dorești.

La Cenaclul Flacăra, Adrian Păunescu a zis pentru prima dată că Ziua Națională a poporului român este 1 Decembrie 1918 și nu 23 August 1944 și să ne amintim de acea poezie pe care marele poet a recitat-o la mai multe spectacole din țară: „Ce doriți voi să vă dea Moș Gerilă?/ Să ni-l aducă pe Moș Crăciun!“. Au fost acte de curaj nebunesc, am putea spune și după atâția ani.

Așa este. El, în toți anii de după 1973, de când s-a înființat Cenaclul Flacăra, a susținut lucrurile astea, dar în mod concret, în 1981, când a scris un cântec numit „Colindul Ardealului“: „Tu Ardeal, tu Ardeal, îți suntem oșteni/ Templul sfânt, Templul sfânt/ Munții Apuseni“ a spus acolo, „Fiecare munte știe aici să cânte imnul Deșteptați-vă, români“. Sigur că tot la cenaclu s-a spus că adevărata zi națională a poporului român este 1 Decembrie. Da, s-au spus adevăruri care până la urmă au deranjat și au dus la interzicerea cenaclului în anul 1985, inclusiv ceea ce spuneți: ne vrem identitatea și tradiția înapoi, nu îl vrem pe Moș Gerilă sovietic și nu vrem să trăim din importuri. Importurile sunt bune ca un condiment, dar fundamentul trebuie să fie identitatea noastră românească veche.

Prea târziu sau prea devreme

Răsfoind presa vremii de după 15 iunie 1985 am descoperit că nu s-a scris nimic despre tragedia care s-a întâmplat pe Stadionul Petrolul din Ploiești. În schimb, am găsit un interviu pe care Adrian Păunescu l-a dat după 1990 unui jurnalist din Reșița în care dezvăluia faptul că voia să pună capăt cenaclului încă din anul 1983.

Lucrurile sunt simple în sensul că el simțea că este ca un șofer de TIR care merge nebunește și nu se mai poate opri. El presimțea că va veni un final, că nu se putea permite la nesfârșit această sfidare a cenzurii și a dogmelor regimului de atunci și va fi interzis. Și a încercat în 1983, la zece ani de la înființarea cenacului, când stadioanele erau pline, era foarte greu să ajungi să prinzi un bilet, să-i pună punct. Nu știu dacă ar fi reușit, dar i s-a spus că „nu“. Pe de o parte, pentru că spectacolele cenaclului erau și o sursă uriașă de venit pentru statul român. Artiștii cenaclului câștigau și bani buni prin strădania tatălui meu, care personal nu câștiga nimic. Asta nu se știe. Da, tata n-a câștigat niciodată în 12 ani de cenaclu, deși au fost mii de spectacole, n-a câștigat niciun ban.

Adică toate fondurile obținute din bilete se duceau către stat?

Atunci nu existau firme private, toți banii intrau la statul român, profitul anual se ridica la zeci de milioane de lei. Tata reușea, din acele încasări uriașe, să-i convingă pe liderii regimului de atunci, mai ales pe Nicu Ceaușescu, cu care a avut o relație bună, să-i plătească pe artiștii vremii extraordinar de bine, cu salarii mai mari într-o lună decât prim-ministrul Constantin Dăscălescu, care s-a și dus la Ceaușescu cu o turnătorie, invocând faptul că sunetistul de la Cenaclul Flacăra are salariul mai mare decât el. Dușmanii cenaclului din acei ultimi ani, care până la urmă au și reușit să îl interzică, să-i ierte Dumnezeu că are de ce. Ei sunt Elena Ceaușescu, Constantin Dăscălescu, care era prim-ministru, Tudor Postelnicu, șeful Securității, și Emil Bobu, un activist al regimului. Alții erau mai inimoși și mai deschiși și mai puneau o vorbă bună la Ceaușescu: Ștefan Andrei, Cornel Burtică și alți câțiva.

Deci au fost două tabere și au câștigat primii dintre ei.

Au câștigat dogmaticii care nu suportau faptul că la spectacolele cenaclului se făcea critica vieții de zi cu zi, cu problemele ei, că se cânta muzică populară românească, dar și muzică rock americană, că se cânta folk din toată lumea, dar se spuneau și poezii despre cât de greu o duc oamenii. A deranjat foarte mult asta, și Ceaușescu a fost convins despre un lucru neadevărat: că Adrian Păunescu i-a țintit locul și urmărește să preia puterea.

Asta i se spunea lui Ceaușescu?

Așa i se spunea explicit, cu înregistrări, cu tribune scandând numele „Păunescu-Păunescu“, cu niște montaje audio care l-au speriat pe Ceaușescu în ’84-’85 și, până la urmă, după acea nenorocire meteorologică, în care au fost victime la Ploiești în 15 iunie, Cenaclul a fost interzis.

Furtuna unei nopți de vară

Până la urmă, câte victime au fost în acea noapte de 15 iunie a anului 1985 pe stadionul din Ploiești? Unii dau patru, unii șase, unii opt.

Acum, crede-mă că nu știu sigur. Eu știu că au fost patru sau cinci victime pe loc și încă o pierdere omenească ulterior, numai că asta a fost o diversiune uriașă: toată lumea punea semnul egalității între Adrian Păunescu și Cenaclul Flacăra. El era doar un poet care recita și prezenta pe scenă, n-avea nicio atribuție organizatorică. De pază, de ordine, de acces la stadioane se ocupau primăria, organele locale de partid. E ca și cum la un meci de fotbal dacă se bat în tribună unii oameni sau se prăbușește o tribună, un fotbalist este scos din viața sportivă. Drept dovadă, au căutat pe toate căile să îi facă dosar penal și n-au reușit, pentru că nu era atribuția lui să asigure securitatea oamenilor din tribune pe o furtună cum nu s-a mai văzut.

Am înțeles că porțile stadionului se deschideau spre interior, o altă mare greșeală.

Da, acesta a fost un mare semn de întrebare: și neglijență, dar și ticăloșie criminală. Organizatoric, când lumea a început să iasă din stadion pe o ploaie teribilă, în loc să aprindă luminile și să deschidă larg porțile, au stins toată lumina și lumea s-a bulucit pe o casă a scărilor foarte îngustă cum era la stadionul Petrolul, și așa s-au strivit de un grilaj care era semi-închis, în loc să fie deschis larg. S-a creat o busculadă, din păcate cu victime.

„Totuși“ iubirea

Să revenim la prezent. În anul 2022 ai organizat prima ediţie a Cenaclului Flacăra pe plaja de la Corbu din Constanţa.

Cenaclul Flacăra n-a încetat să existe nici după ce tata s-a dus în 2010. Am avut spectacole, sute de spectacole, doar că, neavând prieteni mulți la televiziuni și în presă, nu s-a știut de ele. Da, la Corbu, în 2022 a fost o plajă plină, an de an la Sala Palatului avem sold out sau spectacole cu sala plină. Avem spectacole mai mari sau mai mici în țară și în diaspora.

Câți din vechii soliști care au făcut parte din cenaclu sunt parte din acest proiect?

Toți. În ultimii câțiva ani, de când am avut și Sala Palatului plină, inclusiv ediția simfonică a cenaclului, au fost practic toți, de la Doru Stănculescu, acum nu mai e în viață, până la Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă, George Nicolescu, Tatiana Stepa a fost până din 2009, când s-a stins din viață, Cristi Puică, Vasile Mardare... Până și Marcel Pavel a fost la ediția noastră simfonică, mărturisind că debutul lui pe scenă a fost la Cenaclul Flacăra, când era licean. Practic, toată lumea a venit în ultimii ani, în funcție de distribuție. Ultimul spectacol al lui Vali Sterian, înainte de a se stinge din viață, în anul 2000, a fost un spectacol în direct la televiziunea Tele 7, cu Adrian Păunescu pe scenă. Eu eram la mixerul de sunet și Vali Sterian cu trupa lui și-a cântat ultimul concert tot cu Adrian Păunescu pe scenă. Tinerii de atunci au mai îmbătrânit, dar sunt copiii care erau aduși în tribune de către părinți și ei au crescut cu acest fenomen, printre puținele spectacole unde nu se închinau doar ode.