Amintirile unui critic de cursă lungă

Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana sau Marin Preda sunt protagoniştii memorialisticii lui Alex. Ştefănescu. Volumul „Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări“, semnat de cunoscutul critic literar, publicist şi realizator TV, a apărut recent la Editura Curtea Veche.

Pentru noua carte, cunoscutul critic literar şi publicist, autor a 15 volume, şi-a pus la lucru memoria, din care a scos la suprafaţă episoade pline de farmec din peregrinările sale prin lumea scriitorilor români.

Selectând întâmplări trăite cu personalităţi ca Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Marin Preda, Constantin Noica, Geo Bogza, Geo Dumitrescu, Ştefan Bănulescu, Ana Blandiana sau Nicolae Manolescu, autorul decupează secvenţe prin care pune în lumină, cu o blândă ironie, fapte, gesturi, trăsături.

Scriitorii au umor

Amintirile cuprinse în volum sunt o contribuţie utilă şi plăcută la anecdotica ce înconjoară biografia câtorva dintre cei mai importanţi scriitori români din a doua jumătate a secolului XX. Curioşilor dornici să intre în vieţile private ale scriitorilor, acest volum de evocări le oferă scurte şi relevante incursiuni.

Asemenea altor memorialişti, Alex. Ştefănescu povesteşte despre omenia lui Marin Preda sau despre compromisul şi duplicitatea lui Geo Bogza (care, în 1958, scria „Trăiască lupta pentru pace" pe post de autograf pentru elevi).

Instantaneele surprinse de Alex. Ştefănescu şi aşternute în acest volum scot în evidenţă umorul cu care sunt înzestraţi cei mai mulţi dintre scriitori. Autorul ni-i arată pe Nichita Stănescu „supărat pe fotbal" şi hotărât să-i spună „botfal" sau folosind ghipsul de la picior pe post de agendă, pe Ana Blandiana arbitrând un meci de fotbal, pe Laurenţiu Ulici explicând cu înfocare că e mult mai greu să te clasezi pe locul cinci decât pe locul patru la un concurs, pe Nicolae Manolescu speriat de ideea de a vorbi cu o persoană -fie ea şi călugăriţă - care nu s-a spălat de mai multe zile sau pe George Pruteanu dansând ceardaş. 

Surprinzând cu ironie umorul şi comicul involuntar al scriitorilor, autorul defineşte personalităţi şi, de asemenea, se autodefineşte. De altfel, el însuşi mărturiseşte în „Notă", scriind la persoana a treia: „El crede că oamenii se definesc şi prin întâmplările din viaţa lor care i-au impresionat prin ceva şi le-au rămas în minte".

"Întâmplările din această carte s-au petrecut cu adevărat."
Alex. Ştefănescu
critic literar

„Îmbrăţişare pe stradă" (fragment din volum)

Pe Marin Sorescu l-am cunoscut într-un vagon de dormit, prin 1982,  în trenul care ne ducea pe amândoi de la Belgrad la Bucureşti. Aveam locuri în acelaşi compartiment: eu - sus, el - jos. Din politeţe, l-am invitat să-şi aleagă oricare dintre cele două locuri. El mi-a răspuns cu umor:

- Sus nu pot să dorm, aş sta mereu cu teama că mă mişc prin somn şi cad. Iar jos, m-ar obseda gândul că, la greutatea dumneavoastră, s-ar prăbuşi patul, cu dumneavoastră cu tot, peste mine...

Aşa se face că n-am mai dormit niciunul dintre noi, toată noaptea. Poetul a scos din valiză o sticlă de whisky şi am tot băut, cu o încetineală de amatori, până dimineaţă. Am vorbit, bineînţeles, despre literatură - despre ce altceva să vorbim? Dar şi despre scriitori - cu o dragoste care se exprima, nu ştiu din ce cauză, prin comentarii sarcastice.

Marin Sorescu mi-a explicat, cu toată convingerea, că el merită Premiul Nobel. La rândul meu, i-am spus, cu o francheţe tăioasă (dar care nu l-a făcut să sufere prea mult, fiindcă era anesteziat de whisky), că îl consider mai îndreptăţit să ia Premiul Nobel pe Nichita Stănescu.

Au trecut anii. A căzut Nicolae Ceauşescu, s-a desfiinţat cenzura, Marin Sorescu a ajuns ministru al culturii. Din nefericire, făcea parte din grupul de scriitori care îl susţinea pe fostul activist al PCR, Ion Iliescu. („Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări", de Alex. Ştefănescu, publicat la Editura Curtea Veche)