Adevăruri de altădată: Un tratat de estetică (II)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin organizarea lor estetică, operele de artă reprezintă rezultatele cele mai autonome ale muncii omeneşti. Deaceea, ele pot deveni un ideal al activităţilor omeneşti: înglobează calităţile maxime pe care omul le visează pentru tehnica lui şi totodată, între produsele acestei tehnici, ele reprezintă pe acelea care pot atinge cel mai mult perfecţiunea naturei.

Materialul folosit pentru realizarea operelor de artă nu este lipsit de semnificaţii anterioare. Experienţa omenească i-a împrumutat, cu timpul, un sens moral, politic, ştiinţific sau religios, întrunite într'o structură ierarhică, dominată şi caracterizată de categoria largă a valorii estetice.

De aici decurge necesitatea unei puternice priviri analitice, pentru a înţelege opera de artă, sub raportul momentelor ei constitutive şi al tipurilor de plăsmuire artistică, înfăptuite până acum, în cuprinsul culturii omeneşti. În economia lucrării d-nului Vianu - „Estetica", apărută la Editura Fundaţiilor Regale - autorul nu destinează acestei analize o serie de capitole, al căror conţinut tehnic şi profund documentar, prea speciale şi amănunţite tehnic, pentru a le putea rezuma în cadrul cu totul limitat al acestor rânduri.După ce a fixat structural problema operei de artă, d. Vianu ajunge în punctul de gândire al sistemului d-sale în care simte nevoia să se întrebe, stăruitor, asupra funcţiunilor pe care ea le îndeplineşte, în complexul vieţii omeneşti.

E de notat faptul, de importanţă cardinală pentru caracterizarea lucrării, că toată gândirea d-sale este străbătută de o largă şi puternică orientare sociologică. În această privinţă, ultimele capitole din volumul d-sale alcătuesc teme extrem de interesante, ale concepţiilor şi orientărilor contemporane de cultură. Menţionarea lor este necesară în măsura în care vrem să dăm o icoană a gândirii d-lui Vianu şi a cuprinsului înfăţişat în lucrarea d-sale.

(articol publicat de Ion Zamfirescu în „Adevărul", 1935)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO