Adevăruri de altădată: Un tratat de estetică (II)

Prin organizarea lor estetică, operele de artă reprezintă rezultatele cele mai autonome ale muncii omeneşti. Deaceea, ele pot deveni un ideal al activităţilor omeneşti: înglobează calităţile maxime pe care omul le visează pentru tehnica lui şi totodată, între produsele acestei tehnici, ele reprezintă pe acelea care pot atinge cel mai mult perfecţiunea naturei.

Materialul folosit pentru realizarea operelor de artă nu este lipsit de semnificaţii anterioare. Experienţa omenească i-a împrumutat, cu timpul, un sens moral, politic, ştiinţific sau religios, întrunite într'o structură ierarhică, dominată şi caracterizată de categoria largă a valorii estetice.

De aici decurge necesitatea unei puternice priviri analitice, pentru a înţelege opera de artă, sub raportul momentelor ei constitutive şi al tipurilor de plăsmuire artistică, înfăptuite până acum, în cuprinsul culturii omeneşti. În economia lucrării d-nului Vianu - „Estetica", apărută la Editura Fundaţiilor Regale - autorul nu destinează acestei analize o serie de capitole, al căror conţinut tehnic şi profund documentar, prea speciale şi amănunţite tehnic, pentru a le putea rezuma în cadrul cu totul limitat al acestor rânduri.După ce a fixat structural problema operei de artă, d. Vianu ajunge în punctul de gândire al sistemului d-sale în care simte nevoia să se întrebe, stăruitor, asupra funcţiunilor pe care ea le îndeplineşte, în complexul vieţii omeneşti.

E de notat faptul, de importanţă cardinală pentru caracterizarea lucrării, că toată gândirea d-sale este străbătută de o largă şi puternică orientare sociologică. În această privinţă, ultimele capitole din volumul d-sale alcătuesc teme extrem de interesante, ale concepţiilor şi orientărilor contemporane de cultură. Menţionarea lor este necesară în măsura în care vrem să dăm o icoană a gândirii d-lui Vianu şi a cuprinsului înfăţişat în lucrarea d-sale.

(articol publicat de Ion Zamfirescu în „Adevărul", 1935)