Adevăruri de altădată: Centenar P. P. Carp

La data de 29 Iunie a.c. s’au împlinit o sută de ani de la naşterea marelui om de stat P.P. Carp, unul dintre fruntaşii şi marii moralizatori ai vieţii noastre publice şi care a dominat, prin sprijinul, cultura şi caracterul său de bronz, politica superioară a regatului român, sub înţeleapta ocârmuire a lui Carol I.

Fie-ne îngăduit ca în aceste vremuri, când asperităţile şi ostracizările din timpul marelui război naţional n'au dispărut încă şi când judecata obiectivă şi dreaptă este încă întunecată de asprimea acelor zile, - fie-ne permis să reţinem această dată comemorativă, pentru că şi asupra ei s'a insistat atât de puţin.

P.P. Carp, fiu de boer răzăş din Moldova, cu studii superioare făcute în străinătate, a fost un bărbat politic şi om de stat în înţelesul înalt al cuvântului. Ceeace înseamnă că a fost şi un mare patriot, care cu principiile, cultura şi fermitatea caracterului său, a urmărit întotdeauna înălţarea şi intelectualizarea patriei. A fost totodată şi un mare diplomat, cu o fecundă carieră de specialitate, experimentată în diferitele sale misiuni diplomatice pe care le-a avut în Franţa pe lângă curtea lui Napoleon III, la Viena, la Berlin, la Roma, etc.

Junimist prin cultură şi educaţie, doctrinar al ideii conservatoare, considerând întotdeauna politica, ca o înaltă profesiune de credinţă, de principii şi de reforme menite a reorganiza, moderniza şi consolida statul, - cu toate că i s'au atribuit tendinţe reacţionare pe care în fond nu le-a avut, P. P. Carp a fost una dintre cele mai impunătoare figuri din viaţa ţării sub domnia lui Carol I.

Mai presus decât onoarea de a guverna, Carp a pus întotdeauna principiile sale politice, deaceea el n'a avut decât guvernări foarte scurte, - ceeace a dat loc lui Carageale să-i spue lui Carp, când acesta i-a reproşat maestrului satirei, dece nu mai scrie vre-o piesă nouă în trei-patru acte: „Ştii una, ce, Petrache, stai d-ta la guvern trei-patru ani şi voi scrie şi eu o piesă nouă în trei-patru acte!".

(articol publicat de C. Săteanu în Adevărul, 1937)