Adevăruri de altădată: Adolescenţii din 1935

Léon Pierre-Quint, unul din spiritele cele mai ascuţite ale vremii noastre, constată, într’un studiu publicat recent, gustul tot mai pronunţat al tinerilor de azi pentru problemele de ordin material, pentru „politică”.

În adevăr, adolescenţii de altădată îşi treceau din mână în mână volumele de poeme ale lui Musset, sau ale cutărui clasic, sau ale cutărui romantic. Dela şaisprezece ani, ochiul părea să perceapă o lume de vrajă în miezul cuvintelor şi al cântecului; în caetele ascunse în pupitre, puţini erau liceenii, sau cei depe pragul universităţii, cari să nu fi însemnat slove cu înfrăţiri de nostalgii şi de sonoritate.

Mai veneau apoi interminabilele discuţii despre atâtea probleme de stil şi de artă, preferinţele pentru un anume ritm, pentru o anume şcoală literară, cunoaşterea pe de rost a diferitelor „maniere" poetice, înclinaţia pentru un maestru, adversitatea pentru un altul. Era în toate acestea, chiar dacă nu un aport de cultură creatoare, o pregătire permanentă a spiritului, o obicinuinţă de ieşire din cotidian, o punere continuă a minţii, ca un aparat de recepţie, pe o lungime de undă interspaţială. Marile elanuri, marile tristeţi erau în cărţi. Tânărul din 1935 nu mai seamănă celui din timpul adolescenţei noastre. Discuţiile poetice, filosofice sunt dincolo de cercul preferinţelor lui. El pare să se intereseze numai de problemele materiale. Lupta şcolilor poetice depe vremuri e înlocuită cu o concurenţă între organizaţiile politice, gustul lui manifestându-se pentru o grupare sau pentru alta.

De unde oare această schimbare de orientare a tinereţii? Să fie într'adevăr vorba de o criză a poeziei şi a artei, acestea fiind sortite să dispară, cel puţin în forma lor de azi? Gustul tinereţii se va întoarce oare la poezie atunci când poezia va rosti o durere, un elan al acestei tinereţi? O tinereţe bântuită de nelinişte şi care, cum remarcă Léon Pierre-Quint, cunoaşte înainte de alfabetul poeziei pe acela al luptei pentru un loc şi o existenţă.

(articol publicat de Ilarie Voronca în „Adevărul", 1935)