Actriţa Juliette Binoche crede că lui Harvey Weinstein i-a ajuns. „Încerc să mă pun în locul lui. Acum, justiţia trebuie să îşi facă treaba”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Juliette Binoche a cerut, în cadrul conferinţei de presă organizată cu ocazia începerii Festivalului de Film de la Berlin, încetarea valului de critici împotriva producătorului Harvey Weinstein. Actriţa este de părere că e momentul ca justiţia să îşi facă treaba.

Juliette Binoche a declarat joi, la conferinţa de presă organizată de Festivalul de Film de la Berlin că în timpul lungii sale colaborări cu Harvey Weinstein, nu a avut nicio probleme. 

„Încerc să mă pun în locul lui. I-a ajuns, cred. Mulţi oameni s-au exprimat. Acum, justiţia trebuie să îşi facă treaba. Nu am avut niciodată probleme cu el, dar am putut vedea că avea probleme. Ca producător a fost minunat în majoritatea timpului. Cred că a fost un producător minunat. Că n-ar trebui să uităm, chiar dacă a fost dificil pentru unii regizori şi actori, şi, în special, pentru actriţe”, a declarat Binoche, citată de The Guardian. 

Actriţa a lucrat cu Weinstein la celebrele filmele „Chocolat” şi ”Pacientul Englez” care i-a adus şi un Oscar.

În 2017, Harvey Weinstein (65 de ani), fondatorul companiilor americane de film Miramax şi The Weinstein Company şi producătorul unor producţii celebre precum „Pulp Fiction“, „Shakespeare in Love“ şi „Gangs of New York“, se află în centrul unui scandal în care foste angajate şi actriţe îl acuză de hărţuire sexuală şi contact fizic nedorit. Printre victimele sale se numără actriţele Ashley Judd şi Rose McGowan, un model şi două asistente ale producătorului, iar acuzaţiile lor datează din ultimii 30 de ani.  Producătorul este judecat într-un proces la New York, fiind anchetat, de asemenea, în Los Angeles şi Londra. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie