„Acasă, My Home”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance Film Festival 2020 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul Radu Ciorniciuc, distins la Sundance Festival

Prezentat în secţiunea World Cinema Documentary a celei de-a 42-a ediţii a Sundance Film Festival, „Acasă”/„Acasă, My Home”, documentarul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, a câştigat Premiul Special al Juriului pentru Imagine (World Cinema Documentary Special Jury Award for Cinematography), fiind apreciate “fluiditatea şi tenacitatea mişcărilor camerei”. Imaginea filmului este semnată de Radu Ciorniciuc şi Mircea Topoleanu.

Povestea familiei Enache, care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată - Parcul Natural Văcăreşti - primul parc natural urban din România, a fost documentată timp de patru ani de către regizorul Radu Ciorniciuc, surprinzând în filmul „Acasă” tranziţia acesteia de la o viaţă în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei.

Trofeul, care reprezintă o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii de film din întreaga lume, a fost ridicat de regizorul Radu Ciorniciuc, prezent la eveniment alături de Vali Enache, fiul cel mare al familiei Enache, producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan, Lina Vdovîi (co-scenarist, alături de Radu Ciorniciuc), precum şi editorul filmului Andrei Gorgan.

„Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge atât de departe cu o poveste simplă şi directă a unei familii din Europa de Est. Este foarte important faptul că am fost selectaţi la Sundance, mai ales că este primul meu film. Cred că mai am foarte multe de învăţat, dar mă gândesc în acelaşi timp la oamenii din jurul meu, care au investit timp şi pasiune în acest proiect, şi cu toată modestia de care pot da dovadă, este un început binemeritat pentru acest proiect şi sunt fericit că fac parte din asta.”, a declarat regizorul „Acasă, My Home”, Radu Ciorniciuc.

„Este încurajator să vezi că premiul pentru cea mai bună imagine este câştigat de doi oameni care nu au studii aprofundate de imagine de film. Dedicarea şi bucuria de a face film se traduce vizual.”, a declarat Monica Lăzurean-Gorgan, producătoarea filmului.

Juriul, format din Eric Hynes (jurnalist, critic de film şi curator de film la Museum of the Moving Image, New York), Rima Mismar (critic de film şi director executiv al organizaţiei Arab Fund for Arts and Culture) şi Nanfu Wang (regizoare, producătoare şi editor, câştigătoarea Marelui Premiu al Juriului U.S. Documentary la Sundance 2019 pentru filmul „One Child Nation”), a avut de ales dintr-o listă de 12 producţii participante din întreaga lume.

„Documentarul “Acasă” demonstrează, încă o dată, rolul pe care arta  îl are în a transmite mesaje sociale de impact. “Acasă” spune, cu mult echilibru, nu doar povestea familiei Enache, ci şi a numeroaselor familii şi a copiilor care trăiesc în sărăcie, poveşti invizibile în spaţiul public actual. Avem nevoie să vedem şi să înţelegem astfel de poveşti pentru o societate mai empatică şi echitabilă. Rolul nostru ca parteneri va fi de a duce mesajul mai departe alături de echipa filmului. UiPath Foundation este o organizaţie non-profit care contribuie, încă de la înfiinţare,  în ianuarie 2019,  la schimbarea viitorului copiilor din familii vulnerabile printr-un pachet integrat de sprijin şi prin programe educaţionale relevante.”, a declarat Raluca Negulescu – Balaci, Director Executiv, UiPath Foundation.

„Acasă”, primul documentar românesc selectat în competiţia celebrului festival de film independent din Statele Unite ale Americii, a beneficiat de proiecţii sold-out şi reacţii pozitive din partea publicului şi a criticilor, printre spectatori documentarului regăsindu-se şi nume celebre, precum actorul american Ethan Hawke.

„Condus de imaginea captivantă semnată de Mircea Topoleanu şi Radu Ciorniciuc, filmul te uluieşte la fiecare pas. (...) Acasă, My Home este devastator de sincer şi emoţionant, oferind o perspectivă captivantă asupra modului de viaţă al familiei Enache, cu siguranţă un giuvaer în programul Sundance 2020.” - Andrew Stover (FILM THREAT)

Documentarul „Acasă”, regizat de Radu Ciorniciuc, este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producţie Manifest Film, în co-producţie cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda), partener principal - UiPath Foundation. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (Romania), Beep Studio (Cehia) şi este reprezentat internaţional de distribuitorul Autlook Filmsales.

Monica Lăzurean-Gorgan este producătoare şi regizoare cu peste 10 ani de experienţă în producţii de film documentar şi co-producţii internaţionale. Printre filmele la care a lucrat în calitate de producător, co-producător, producător delegat sau regizor se numără: „Chuck Norris Vs. Communism” (r. Ilinca Călugareanu), „Timebox”, regia Nora Agapi, „Doar o răsuflare” (r. Monica Lăzurean-Gorgan), „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (r. Adrian Sitaru), „Colivia” (regia Adrian Sitaru), „Dacii liberi” (r. Monica Lăzurean-Gorgan şi Andrei Gorgan).

În ultimele trei decenii, Sundance Film Festival, eveniment prezidat de Robert Redford, a făcut cunoştinţă publicului din întreaga lume cu producţii extraordinare printre care se numără: „Sorry to Bother You, Won’t You Be My Neighbor?”, „Eighth Grade”, „Get Out”, „The Big Sick”, „Mudbound”, „Beasts of the Southern Wild”, „Fruitvale Station”, „Whiplash”, „Brooklyn”, „Precious”, „The Cove”, „Little Miss Sunshine”, „An Inconvenient Truth”, „Napoleon Dynamite”, „Hedwig and the Angry Inch”, „Reservoir Dogs”.

Marile premii ale festivalului au fost câştigate, ediţia aceasta, de filmele „Minari” (U.S. Dramatic Competition), „Boys State” (U.S. Documentary Competition), „Epicentro” (World Cinema Documentary Competition) şi „Yalda, a Night for Forgiveness” (World Cinema Dramatic Competition). În cele 10 zile de festival au fost prezentate 120 de lungmetraje şi 74 de scurtmetraje selectate din peste 15.000 de filme înscrise.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”