Academicianul Solomon Marcus face declarații dure despre învățământul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Noi predăm lucruri complet prăfuite, programe din urmă cu 100 de ani, 150 de ani", spune academicianul Solomon Marcus.

Într-un interviu acordat emisiunii Digicult, programată sâmbătă, de la ora 14.30, la Digi 24, matematicianul Solomon Marcus, membru titular al Academiei Române și autor al unor cărți și articole de filosofie, lingvistică, semiotică sau istoria științei și a educației, face o analiză a sistemului de învățământ românesc.

Iată cele mai importante declarații ale lui Solomon Marcus:

„Trebuie schimbat întregul scenariu de desfășurare catedră - elev, care este un scenariu bazat în primul rând pe modalitatea imperativă - fă cutare, scrie așa, citește așa, răspundeți cutare“.

„Am văzut o profesoară care repeta următoarea stupiditate pe care uneori o văd și pe pereții unor școli: «Copilul trebuie să învețe să nu vorbească neîntrebat. Copilul mic.» Vă dați seama? Acesta este unul dintre cele mai antieducaționale principii. În Finlanda, faptul că un copil nu pune întrebări este considerat ca o situație patologică și sunt invitați părinții la discuție. Exact pe dos decât la noi."

„Noi predăm lucruri complet prăfuite. Sunt programe în urmă cu 100 de ani, 150 de ani. Lucrurile cele mai interesante, care au apărut în stiință în ultima sută de ani, nu apar deloc în manuale".

„Elevul, în mare măsură, elevul standard, se plictisește la școală, din cauză că nu înțelege. Când înțelege, nu prea îl interesează. Și cum să iasă din această plictiseală - distracție ieftină care știți și dumneavoastră cum arată. O cultivă tot timpul și televiziunile; să ne arate cât a costat rochia de mireasă a nu știu cui, tot felul de chestiuni din astea anodine care ocupă o mare parte din emisiunile de televiziune".

„Tot ce nu mai este informație politică, ceartă politică, diverse catastrofe, asasinate, crime, furturi, cum iese din teritoriul ăsta intră în sfera anodinului, a lucrurilor nesemnificative, mărunte, care sunt numite de obicei „jurnal monden". În cuvântul „monden" se împachetează toate lucrurile care sunt complet lipsite de valoare culturală, de valoare spirituală, de valoare artistică."

„A fost zilele astea, ni s-a arătat la televizor, o situație care ar trebui să ne pună pe gânduri, care arată clar cât de slabă este educația morală a populației românești. Un bătrân la care au sărit cu ciomegele niște copii să-l bată, să îi dea cu niște vergele de metal în cap și în jur lumea privea ca la un spectacol și nu intervenea. Vă las să reflectați ce înseamnă acest lucru, pentru educația acestor copii, pentru educația acelui public, care nu are un elementar simț de solidaritate cu semenii săi."

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice