A murit scriitorul George Bălăiţă
0Scriitorul George Bălăiţă a murit sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. Vestea dispariţiei autorului romanului "Lumea în două zile" a fost confirmată de ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, pe pagina de Facebook.
"George Bălăiţă a fost o personalitate unanim respectată a lumii culturale româneşti. Opera sa a jucat un rol esenţial în trecerea de la neo-modernismul anilor '60 la postmodernismul anilor '80, constituind un model pentru prozatorii generaţiei optzeci. Odată cu el, dispare încă unul dintre reperele fundamentale ale literaturii noastre de azi. Rămân, din fericire, cărţile sale şi o arhivă de manuscrise din care nu e exclus să mai apară opere pe care scriitorul, exigent cu sine însuşi, le-a ţinut în sertar", a scris Ionuţ Vulpescu.
„Adevăratul mesaj al lui George Bălăiţă se află nu în ce spune, ci în cum spune şi constă poate într-o nesfîrşită bucurie că lumea există”, scria scriticul literar Alex. Ştefănescu.
Născut pe 17 aprilie 1935, la Bacău, ca fiu al unui funcţionar comercial, Gheorghe Bălăiţă, şi a soţiei lui, Constantina, George Bălăiţă a absolvit Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti şi Facultatea de Filologie din Iaşi. A debutat publicistic în revista "Luceafarul”, în 1960. Editorial, a debutat cu volumul "Călătoria - proze scurte" (1964).
Din acelaşi an a fost redactor, apoi redactor-şef adjunct la revista ”Ateneu” (seria nouă, cea veche fiind fondată în 1925 de George Bacovia şi Grigore Tăbăcaru). În 1979 s-a mutat la Bucureşti, ca secretar al Uniunii Scriitorilor. A fost bursier al Universităţii din Iowa-City, S.U.A., în 1980.
George Bălăiţă este autorul unor romane importante pentru istoria literaturii române: "Lumea în două zile", 1975, "Ucenicul neascultător", 1977, "Învoiala", 2016, şi al mai multor volume de proză scurtă şi publicistică literară. A fost directorul editurii Cartea Românească, succesor al lui Marin Preda (1981-1990). A fost premiat cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1975 şi cu Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române, în 1977.
Imediat după 1989, a plecat de la Editura Cartea Românească şi, din 1991, a fost redactor-şef la revista trimestrială Arc, post pe care i l-a oferit ca loc de refugiu Augustin Buzura, preşedintele Fundaţiei Culturale Române. A fost ulterior director al "Copyro" - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.
Fragment din romanul "Învoiala" (2016, editura Polirom):
"Morarul îl trage de limbă pe Chirică. Vrea să afle, oare cum de s-a ridicat Stan aşa de curând şi dintr-un om de nimic, o vită de pripas, un orfan, un venetic, iată, ajunge să şi-l vrea de ginere cei mai de seamă gospodari din ţinut. Şi nici nu mai e tânăr, ehe, de multă vreme. Şi acum pe unde-o fi umblând el, cu ce treburi, că la moară aducea singur până acum, nu-i de ruşine sau silă că a slugărit la moara asta? ... Chirică să lase boii şi sacii în căruţă, în seama unui băietan care ajuta calfa la morărit şi poate ajunge şi el morar odată, nu ca alţii, să plece din străin în străin şi să umble fleandura, că el şi lui Stan, cât a lucrat la moară, ca şi băiatului ăstuia, i-a făgăduit să-l ţină pe lângă el, să-l facă morar, însă... Da, şi la han, se pare, a argătit Stan pe vremuri. Copil de pripas, harnic, dar lunecos. Chiar acolo, la han, într-o seară către miezul nopţii a pus Stan la cale comedia cu fata popii Şorici, nevasta nurlie de om cu stare, stâlp în lumea asta a noastră de Sub Munte, se râde şi acuma şi-o să se râdă în veac de povestea asta. Multe ştie hangiul, dar tace... Şi să meargă Chirică în casă la morar, să cinstească ceva până i-o veni rândul. Şi să mai stăm de vorbă. Ca poate n-or fi toate aurite acasă la Stan ăsta.
Morarul îl căuta din ochi pe argăţelul bun la treabă — pe unde o mai fi trăgând la aghioase şi leneşu' ăsta?... Tot timpul Chirică a ascultat atent, supus, asta îl face pe cârcotaşul, veninosul morar să-şi dea drumul până la fund. El este de fapt o formă a invidiei şi urii. Păi, da, cum să ajungă el aşa, din nimica, un om de seamă? Asta nu se poate! Dar este şi multă poftă de vorbă aici".