Articol publicitar

A început Bucharest International Film Festival (BIFF 2016)!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară, în prezenţa unui numeros public a început a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti. Cu minute bune înainte de ora programată, curtea Institutului Francez din Bucureşti se umpluse de cinefilii nerăbdători să prindă un loc în cocheta sală Elvira Popescu, pentru Gala de Deschidere a festivalului şi pentru proiecţia primului film.

Am zărit şi chipuri cunoscute şi apropiate lumii cinematografice din România, printre ei remarcându-i pe Dan Chişu, Alina Chivulescu, Dorian Boguţă, Răzvan Penescu (LiterNet), dar şi critici de film şi, desigur, pe membrii juriilor B IFF.

După ce directoarea şi fondatoarea Bucharest International Film festival, doamna Dana Dimitriu Chelba a urcat pe scena cinematografului şi a făcut o scurtă introducere a acestei a 12-a ediţii, mulţumind partenerilor, fără de care această sărbătoare a filmului bucureştean nu ar fi fost posibilă,a fost invitat să spună cîteva cuvinte gazda galei, domnul Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din Bucureşti. Ca de fiecare dată, monsieur Gigaudaut a demostrat ce îmsemnă să fii un prieten devotat al filmului românesc şi al evenimentelor, destul de numeroase, legate de această artă.

Domnul Virgil Ştefan Niţulescu, directorul Muzeului Naţional al Tăranului Român, a făcut o pledoarie emoţionantă în favoarea sălilor de cinema, al căror număr a fost drastic redus. Din fericire, sala din cadrul MŢR a rămas un reper bine fixat în ”topografia” culturală bucureşteană şi, din acest an, revine alături de BIFF.

Noul director artistic al Bucharest International Film Festival, domnul Sylvain Auzou a făcut o scurtă prezentare a selecţiei, spunînd că doreşte o deschidere a BIFF către genurile diferite ale filmului, astfel încât filmul de artă să nu fie stingherit alături de comedii şi alături de aşa zisul gen comercial. Premierele secţiuni ale ediţiei a 12-a sînt secţiunile francofone şi veneţiană, pentru că Sylvain este francez şi, de ceva timp, directorul artistic al Venice Days. Vom avea, astfel, ocazia să vedem şi cîteva dintre filmele remarcate la ediţia anterioară a Mostrei veneţiene.

Finalmente, regizorul iranian Rafi Pitts, oaspetele de onoare al Bucharest International Film Festival 2016 a urcat pe scenă pentru a-şi prezenta filmul, ”Soy Nero”, co-scris împreună cu Răzvan Rădulescu. Domnul Pitts a preferat să spună puţine cuvinte despre film, lăsîndu-ne pe noi, spectatorii, să descoperim lumea lui Nero, un tînăr mexicano-american, care vrea să devină cetăţean american cu drepturi depline, prin intermediul programului ”Green Card soldiers”. Filmul poate fi revăzut joi, 21aprilie, ora 18.00, la sala MŢR, unde domnul Rafi Pitts va susţine şi o sesiune q&a la finalul proiecţiei.

Aşadar, a început ediţia a 12-a a Bucharest International Film Festival. Urmează alte şase zile pline, cu filme şi cu poveşti puternice, pe care vă invităm să le descoperiţi alături de noi.

Vizionare plăcută!

Fotografii de la Gala de deschidere găsiţi aici 

 Programul complet al festivalului îl găsiţi aici

 Biletele se pot achiziţiona de la cinema “Elvira Popescu” sau online de pe eventbook.ro

Acreditările de presă confirmate pot fi ridicate de la Cinema Elvira Popescu, între orele 18:00 şi 20:00.

Vă aşteptăm cu drag!

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, cel mai longeviv festival competiţional de lungmetraj din Capitală, se va desfăşura între 18 şi 24 aprilie, la Institutul Francez (Cinema „Elvira Popescu”), si Muzeul Naţional al Tăranului Român (Cinema Muzeul Ţăranului), unde vor avea loc evenimente speciale dedicate copiilor şi adulţilor: proiecţii în premierã în România, gale, „workshop-uri”, „master-classes” etc. Organizat de Fundaţia CHARTA, BIFF se desfăşoară cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaştilor din România şi al Institutului Cultural Român, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României.

Filmele, cele mai multe fără distribuitor în România şi invitaţii speciali din cinematografia românească şi internaţională, garantează o săptămână magică pentru iubitorii de artă şi cultură. Filmele vor avem cel mult 2 proiecţii.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști