A fost România aproape de o invazie sovietică în 1968?

În timp ce Marea Adunare Naţională vota prin decret poziţia oficială a României cu privire la evenimentele din Cehoslovacia în şedinţă extraordinară, la Bucureşti soseau informaţii cu privire la o iminentă invazie din partea Ungariei, Bulgariei şi URSS-ului.

Interesat de ipoteza refugierii pe teritoriul iugoslav, de unde, în cazul unei invazii, să conducă rezistenta naţională, Ceauşescu s-a întâlnit pe 24 august cu Tito în localitatea aproapiata de graniţă Vârşeţ. Tito l-a asigurat că se poate retrage oricând pe teritoriul iugoslav, cu condiţia să o facă fără trupe înarmate.

Ceauşescu, după ce trupele Pactului de la Varşovia au intrat în Praga: Acu-i rândul meu!

La sfârşitul lui august 1968, situaţia lui Ceauşescu era complicată. După unele date ale Securităţii, la graniţele României cu Uniunea Sovietică fuseseră masaţi 235.000 de soldaţi aparţinând Comandamentelor Odessa, Lvov şi Kiev. În dreptul gurilor Dunării şi al litoralului românesc al Marii Negre staţionau nave ale flotei sovietice. Dean Rusk, şeful Departamentului de Stat, i-a înmânat o notă lui Anatoli Dorînin, amdasadorul sovietic la Washington, prin care cerea: să nu invadeze România, întrucât cosecintele vor fi impredictibile. În onoarea zilei de 23 august, Ciu En-Lai a afirmat că România poate conta în apărarea independenţei sale pe sprijinul poporului chinez, cel puţin aşa îi transmitea Ceauşescu lui Tito. Cornelui Mănescu, reprezentantul României la ONU, i-a cerut reprezentantului american, George Bol, ajutor din partea guvernului SUA, în sensul unei declaraţii din partea preşedintelui american. În acest sens, preşedintele Johnson a declara: Nu asmuţiţi câinii războiului. În interiorul forţelor sovietice şi a statelor membre ale Pactului de la Varşovia care participaseră la invadarea Cehoslovaciei era larg răspândită ideea că România va fi invadată şi ea.

Ceauşescu se pare că vedea invadarea Cehoslovaciei ca un prim pas, ce ar fi fost urmat de o invadare a României. Conform spuselor lui Ion Pacepa, după ce a aflat de intrarea trupelor Pactului de la Varşovia în Praga, Ceauşescu a spus: Acu-i rândul meu.

Măsuri pentru rezistenţă

Ceauşescu a luat o serie de măsuri care ar fi complicat o posibilă invazie a trupelor ţărilor din blocul estic în România. În primul rând, a înfiinţat Gărzile Patriotice. În al doilea rând, pe 13 noiembrie Marea Adunare Naţională a votat o lege privire la Pregătirea Tineretuluipentru Apărarea Patriei, introducând obligativitatea urmării de cursuri de pregătire militară pentru toţi elevii. Nu în ultimul rând, pe 23 august Ceauşescu s-a întâlnit cu doi acivisti cehoslovaci de rang înalt, în vederea formării unui eventual front comun de apărarea împotriva Moscovei.

Securitatea a analizat modul în care se desfăşurase invadarea Cehoslovaciei pentru a anula posiblitatea repetării unui asemenea scenariu şi în România. Aeroporturile au fost puse sub pază strictă, iar numărul turiştilor sovietici a fost atent monitorizat. Exista o neîncredere profundă între cei trei lideri de la Bucureşti, Ceauşescu, Bodnăraş şi Maurer, şi autorităţile de la Moscova. Refuzul autorităţilor române de a permite operaţiuni militare pe teritoiul sau a făcut dificil un scenariu că cel aplicat în Cehoslovacia.

Ziua de 23 august este sărbătorită cu mare fast la Bucureşti. Programate să defileze după parada militară, Gărzilor Patriotice li se schimbă traseul pentru a trece ostentativ prin faţa ambasadei sovietice.[8] Era încă un semnal clar pe care secretarul general voia să-l transmită la Moscova: românii vor rezista oricărei intervenţii.

Pentru organizarea rezistenţei s-a elaborate un plan în cadrul Securităţii. Planul a fost elaborate de Direcţia a XI-a (Direcţia Tehnică) a Consiliului Securităţii Statului, fiind încheiat abia în 1970. Purtând numele de cod Rovine-IS-70, planul prevedea antrenarea întregii populaţii pentru apărarea teritoriului naţional.

Citeşte continuarea pe historia.ro