47 de cineaști din România vor fi sprijiniți prin PNRR

0
Publicat:

Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de coordonator de reforme şi investiţii şi de furnizor şi administrator al schemei de ajutor de minimis, va contracta 47 de proiecte în cadrul apelului „Sprijinirea iniţiativelor culturale de accelerare a digitalizării producţiei şi distribuţiei de filme, inclusiv de filme cinematografice”.

Reprezentanții ministerului au transmis că bugetul este de 5 milioane euro (24.841.500 lei), reprezentând contribuţia din PNRR, la care se adaugă aproximativ 1 milion euro (4.750.000 lei), valoarea aferentă TVA, de la bugetul de stat.

Fiecare proiect va beneficia de maximum 100.000 euro şi va avea o durată de cel mult şase luni.

Lista celor 47 de beneficiari Foto UMP Cultura
Lista celor 47 de beneficiari Foto UMP Cultura

„Apelul de proiecte vine în sprijinul producătorilor și distribuitorilor de filme din România, urmărind să faciliteze creșterea competitivității întreprinderilor românești în industria cinematografică, pe piețele naționale, europene și internaționale, modernizarea modului actual de producție, distribuție și consum, dar și sporirea capacității de a răspunde noilor provocări ale consumatorilor, pentru a adapta sectorul cultural la cerințele și oportunitățile erei digitale”, a declarat ministrul culturii, Raluca Turcan.

Conform ministerului, s-a depăşit indicatorul asumat prin PNRR (40 de producători şi distribuitori de filme), numărul beneficiarilor fiind de 47 de cineaști. Aceștia vor dezvolta conţinut digital divers destinat publicului din România şi nu numai: de la filme documentare şi de animaţie, scurtmetraje de comedie, trailere pentru filme, teasere pentru proiecte de lungmetraj, până la digitalizare de filme româneşti.

Planul Național de Redresare și Reziliență din România urmăreşte obiectivele generale ale Mecanismului de Redresare si Rezilienţă (MRR), mecanism creat la nivelul Uniunii Europene (UE) ca instrument financiar temporar pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19. Regulile și principiile pe care se fundamentează implementarea PNRR sunt stabilite în Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de Redresare și Rezilienţă 2021-2027, precum și în Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de Redresare și Reziliență. PNRR din România cuprinde un pachet de reforme și investiţii publice care trebuie implementate până în anul 2026. Alocarea financiară totală pentru România este de 29,2 mld euro, din care 14,24 mld euro sub formă de granturi și 14.94 mld euro sub formă de împrumuturi.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi