COVID-19: câini în loc de teste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile, poliţia din Dubai a început să dreseze ofiţerii canini să detecteze persoanele purtătoare de noul coronavirus. În Emiratele Arabe Unite, unde numărul cazurilor de COVID-19 a trecut de 1000, oficialii se confruntă cu o problemă care a devenit globală: numărul de teste este insuficient.

De aceea, mica ţară arabă din Golful Persic s-a alăturat altor state care au început deja programe similare, de a învăţa pe cel mai bun prieten al omului să detecteze oamenii infectaţi cu noul coronavirus.

Astfel, forţele K9 ale poliţiei din Dubai, au copiat modelul de dresaj canin aflat acum în desfăşurare în Marea Britanie, prima ţară care a avut ideea de a antrena câinii să detecteze prin miros persoanele cu COVID-19.

De altfel, nu este pentru prima dată când oamenii apelează la câini pentru a detecta unele afecţiuni medicale precum malaria, cancerul, boala Parkinson, epilepsia sau diabetul. De zeci de ani cei mai buni prieteni ai omului ne-au „împrumutat” abilităţile lor olfactive, mult mai dezvoltate decât ale noastre, pentru a-i identifica pe cei ce aveau nevoie de ajutor medical.

Mai multe studii au demonstrat, chiar, că prietenii noştri canini pot detecta, prin miros, malaria la un nivel de acurateţe mai ridicat decât cel impus de standardul de diagnosticare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Altfel spus, câinii pot diagnostica anumite boli mai bine chiar decât doctorii.

Rapizi, eficienţi şi discreţi

Pe lângă faptul că sunt buni detectori, câinii bine dresaţi sunt, conform specialiştilor, rapizi, eficienţi şi discreţi. De aceea sunt folosiţi cu succes pentru detectarea narcoticelor în multe aeroporturi din lume.

De aceea, Marea Britanie speră să aibă acelaşi succes şi în programul de dresaj pentru detectarea cazurilor de COVID-19. Societatea caritabilă „Câinii Detectori Medicali” ai acestei ţări a început o colaborare în acest sens cu Universitatea din Durham şi cu Şcoala Londoneză de Igienă şi Medicină Tropicală. Cele trei instituţii plănuiesc să înceapă testarea câinilor în detectarea pacienţilor cu noul coronavirus cât de curând.

Dr. Claire Guest, directoarea organizaţiei caritabile a declarat că, iniţial, testele vor stabili cum să fie dresaţi câinii pentru a detecta corect, dar şi în siguranţă, virusul.

„Noi suntem convinşi că, în principiu, câinii sunt capabili să detecteze COVID-19,” a spus Dr. Guest, citată de BBC.

La începutul pandemiei cercetătorii au fost reticenţi la un asemenea program deoarece exista posibilitatea ca noul coronavirus să poate fi transmis de la animal la om şi invers. Lucrurile s-au schimbat, însă, de când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că animalele de companie, precum câinii şi pisicile, nu transmit acest virus.

Acum, cercetătorii speră că, dacă acest program are reuşită, chiar şi persoanele asimptomatice vor putea fi detectate de către „doctorii” canini. Conform statisticilor din ultima săptămână, aceştia ar putea reprezenta aproximativ 25% din toate cazurile de COVID-19. Iar, experţii din întreaga lume spun că cheia înfrânării pandemiei este testarea oamenilor la scară largă, la nivel global, nu doar în anumite ţări.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent