Conducerea companiei Apple are noi membri. Află aici care sunt aceştia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arthur Levinson, noul preşedinte non-executiv al Apple

La mai bine de o lună de la moartea fondatorului Apple au loc modificări în structurile de conducere ale Apple.

Sarcinile pe care le îndeplinea Steve Jobs au fost împărţite acum între mai mulţi oameni, potrivit „The New York Times".

Arthur Levinson, angajat al Apple încă din 2000, a fost numit ieri director non-executiv al companiei. În consiliul de conducere a fost numit şi Bob Iger, CEO al Walt Disney Co. Chiar şi după aceste numiri, Tim Cook ocupă cea mai importantă funcţie în companie, înlocuindu-l astfel pe Steve Jobs.

Longevitatea şi competenţa, armele succesului

Toate modificările înregistrate au fost făcute cu scopul ca firma să aibă un control mai amplu decât ar putea avea un singur om. „Se înregistrează schimbări în cultura organizaţională, în ceea ce priveşte autoritatea şi leadership-ul. Vrei să ai mai mulţi ochi şi mai multe talente pe care să le foloseşti", a declarat Kirk O. Hanson, specialist în domeniu.

Noul director non-executiv este apreciat şi de şeful său. „Este unul dintre cei mai longevivi angajaţi, iar capacitatea lui de înţelegere şi calităţile de leader sunt incredibil de valoroase pentru Apple, angajaţi şi acţionari", a declarat Tim Cook.