Ciondăneala provinciilor

Românii au idei preconcepute faţă de conaţionalii lor proveniţi din alte regiuni. Moldovenii, ardelenii, "sudiştii" sunt creditaţi la grămadă cu defecte şi calităţi. Fiecare

Românii au idei preconcepute faţă de conaţionalii lor proveniţi din alte regiuni. Moldovenii, ardelenii, "sudiştii" sunt creditaţi la grămadă cu defecte şi calităţi.

Fiecare regiune îşi exacerbează calităţile şi îngroaşă defectele vecinilor. Specialiştii spun că oamenii sunt în general educaţi să gândească în alb şi negru şi că au nevoie să plaseze oamenii în categorii pentru a-i judeca dintr-o singură privire.

În România modernă, stereotipurile s-au afirmat după 1918, alimentate de circulaţia românilor dintr-o regiune în alta. Comunismul a întărit convingerile regionale, ca urmare a transferurilor masive de populaţie în anii industrializării.

Specialiştii explică felul în care au apărut stereotipurile regionale

Stereotipurile cu olteni, ardeleni şi moldoveni au crescut ca număr şi s-au generalizat mai cu seamă în timpul epocii comuniste, o perioadă caracterizată prin masive mişcări de populaţie.

Dacă-i zici unuia azi "Mă, moldoveanule!" e ca şi cum l-ai înjura de mamă. Atâtea conotaţii negative strânge într-însul apelativul de mai sus, că respectivul nici n-o să se mai obosească să-ţi răspundă, o să-ţi tragă una din prima.

Adevărul e că deşi stereotipurile regionale despre ardeleni, olteni, moldoveni şi bănăţeni circulă de pe la 1918, de când avem stat naţional şi unitar, parcă nicicând n-au cunoscut forme atât de agresive ca azi, mai cu seamă în preajma confruntărilor fotbalistice. Suntem înconjuraţi de stereotipuri, gândim în stereotipuri şi ne folosim de ele cu fiecare prilej, s-arătăm că suntem "ăi mai mari şi ăi mai tari".

"Gunoaie de mitici"

Când e vreun meci de fotbal între reprezentante ale regiunilor, spiritele se-agită iar situaţia devine cu-adevărat incendiară. Pe lângă meciul din teren, e meciul dintre galerii. Care scot la înaintare pancarte şi slogane ce-abundă în stereotipuri regionale, întreţinute de generaţii. "Am avut şi vom avea mereu/Boală pe olteni", scandează cei de la FC Braşov la adresa Universităţii Craiova.

"Olteanu' e pe câmp, olteanu' e pe câmp...", urlă din toţi rărunchii şi galeria Stelei. Care atunci când merge în deplasare, în Banat, scandează fără drept de apel: "Să se ştie-n lung şi-n lat/Timişoara-i de rahat!". "Zece, zece, zece vă vom da/Dracu, dracu, dracu să vă ia/Gunoaie de mitici, gunoaie de mitici/Să nu vă mai prindem pe-aici", nu se lasă nici timişorenii. Iar la Cluj, microbiştii scriu pe ziduri: "Anti buCUReşti".

Avalanşă de clişee

Nici în viaţa de zi cu zi, nu e pace între exponenţii regiunilor, cel puţin la nivel de limbaj. "La Bucureşti se dă ora exactă", zice, plin de ifose, bucureşteanul. "De la noi se vede Viena", îi răspunde timişoreanul care continuă pe-acelaşi ton: "Banatu-i fruncea! Iar voi, miticilor, aţi ales tot un mitic să vă conducă, un mitic prin excelenţă", cu referire clară la Sorin Oprescu şi la al său sediu de campanie, inspirat parcă din Caragiale, La Independentu'. Din Banat şi din Ardeal mai vin şi replici gen: "Nu poţi să faci nimic din pricina centralizării excesive. Ai idei, ai iniţiative, degeaba! Ţi se dă-n cap de la Bucureşti!"

Discuţia se-aprinde şi-atunci când e vorba de chestiuni economice, gen: "Ardealul şi Banatul ţin ţara-n spate", "noi dăm bani la buget, dar banii nu se mai întorc la noi!". Bănăţenii şi ardelenii se laudă cu oraşele lor, "mult peste Bucureşti", cu seriozitatea şi punctualitatea moştenite de la austro-ungari. De parte cealaltă, bucureştenii arată şi ei cu degetul: "Frustraţilor! Sunteţi invidioşi că toate lucrurile importante se-ntâmplă în Capitală".

"Celălalt instaurează stereotipuri despre celălalt"

Stereotipurile există de când lumea şi pământul, ăsta-i un lucru clar. "Ele există de când există percepţia celuilalt. Orice grup cu conştiinţă de sine, cu identitate, aplică stereotipuri celorlalţi, îi defineşte pe ceilalţi, ca să se definească, să se particularizeze pe sine", spune sociologul Zoltan Rostas.

"Celălalt instaurează stereotipuri despre celălalt. Nu ardelenii despre ardeleni, ci ei despre ceilalţi", punctează şi Ioana Popescu, etnolog. "Mă identific în relaţie cu vecinul încercând să rămân superior. Celălalt este, întotdeauna, mai rău ca mine, îmi este inferior".

Tâmpa braşovenilor vs. Tâmpa moldovenilor

Să luăm un caz concret: Braşovului i se mai spunea în anii comunismului şi Iaşov, din pricina numeroşilor moldoveni veniţi să lucreze în întreprinderile braşovene. Moldovenii erau în orice situaţie luaţi peste picior, circulau şi cântecele despre ei - "A început de ieri să cadă/Câte-un moldovean pe stradă" - iar unei rampe de depozitare a deşeurilor din oraş i se spunea, în râs, "Tâmpa moldovenilor", în opoziţie cu Tâmpa braşovenilor.

Ioana Popescu explică: "Sunt două baze de stereotip: cel venit din afară, străinul, e mai slab ca mine, trebuie să aibă nişte defecte de care să putem râde, şi cel care e venit mai nou, vinitura, e inferior. Primul sentiment e de respingere.

Pentru că localnicul şi-a creat un rost, o lume, o lume care, mai cu seamă în timpul comunismului, era agasată de oameni care voiau să pătrundă în ea şi care riscau la un moment dat să ocupe un loc mai bun, să intre în cartierele bune, în familiile bune. Asta se întâmplă şi la nivel de familie: gândiţi-vă că în orice familie se primeşte greu nora, sunt conflicte între noră şi soacră, nora e nouă şi agresează echilibrul familial".

De ce punem "etichete"?

"Stereotipurile sunt o formă de cunoaştere practică", explică Puiu Lăţea, sociolog. "Nu avem timp să aflăm totul despre fiecare persoană, aşa că o plasăm în diferite categorii: e oltean, e om de afaceri, e occidental, e bucureştean, e beţiv, e ţăran... Nu ştim la ce să ne aşteptăm de la fiecare om în parte, dar, o dată ce aflăm sau vedem că e oltean, ardelean, occidental, ţăran, începem să anticipăm ce urmează să se întâmple între noi. Plasarea necunoscuţilor în categorii ne linişteşte, ne dă senzaţia că avem controlul situaţiei.

Stereotipurile ne dau un fel de reţete despre cum sunt oamenii, la ce să ne aşteptăm de la ei, ce să facem când îi întâlnim. De-acum încolo, situaţiile se complică, pentru că unii corespund mai mult, alţii mai puţin. Când nu corespund, spunem: <> ".

Altfel spus, ne raportăm întotdeauna la stereotipuri, la ceea ce ştim noi despre categoria respectivă: "Baza rămâne stereotipul. Doar excepţiile trebuie explicate: <> , <> . În multe cazuri, ai şi un fel de mirare: <> . Unori, ni se pare de ajuns să aflăm dacă cineva e ardelean sau moldovean, nu vrem să ştim mai multe: <> ".

Una peste alta, "stereotipurile ne ajută să mergem mai departe, să acţionăm. Cunoaştem despre oameni atâta cât avem nevoie pentru a face pasul următor, pentru a trăi în lume, pentru a interacţiona. O lume fără stereotipuri nu poate fi nici măcar imaginată. Probabil că înţelegerea şi comunicarea dintre oameni n-ar mai fi posibile. Nu e grav că există stereotipuri, e grav când ele sunt puse la lucru pentru proiecte violente".

Oltenii cu cobiliţa, cunoscuţi la Bucureşti

Apariţia stereotipurilor regionale - despre olteni, ardeleni, moldoveni, etc. - e legată, în mod evident, de evoluţia istorică diferită a regiunilor. Erau, în primă fază, diferenţe între oamenii de munte şi cei de câmpie, unii văzuseră cum arată "cei de peste Olt", "de peste Milcov", "ciobanii", "mocanii", dar "stereotipurile despre olteni, moldoveni şi ardeleni există din primele momente în care oamenii încep să gândească în categoriile respective", subliniază Puiu Lăţea.

"Este destul de probabil ca stereotipurile despre olteni să fi apărut mai repede şi mai clar la Bucureşti. Bucureştenii au o imagine destul de clară despre <> începând cu jumătate secolului al XIX - lea. Pentru bucureşteni, la un moment dat, toţi cei care se ocupă de comerţul ambulant sunt numiţi <> , indiferent de unde vin.

Generalizarea acestor forme de cunoaştere are loc treptat, fiind legată de forme de schimb, mobilitate geografică, apariţia presei, standardizarea limbii, formarea naţiunii, industrializare, evoluţia infrastructurii şi a mijloacelor de transport, apariţia mass-media".

Umorul regional adevărat, după 1918

Stereotipurile apar, aşadar, cu precădere în regiunile de graniţă, în jurul târgurilor, bâlciurilor şi pieţelor, sau în războaie, unde ajung să se întâlnească oameni din regiuni diferite. Introducerea serviciului militar obligatoriu, după reforma lui Cuza, a făcut şi ea ca reprezentanţii regiunilor să se cunoască. Paralel, stereotipurile ajung să constituie punct de plecare pentru bancuri.

"Oriunde există diferenţieri istorice clare între regiuni - şi unde nu există? - există şi anecdote care fixează şi atribuie uneia dintre regiuni - nu contează dacă pe drept ori pe nedrept - o anume calitate, un anumit defect", spune etnologul Şerban Anghelescu.

Sociologul Puiu Lăţea ancorează temporal acest tip de umor: "Dacă în secolul XIX şi la începutul secolului XX, victimele bancurilor de la noi erau mai degrabă grecii, armenii, sârbii, turcii, maghiarii şi, în special, ţiganii, umorul regional apare cu adevărat abia după 1918 şi evoluează destul de rapid, mai ales în comunism, ca un fel de contracurent la încercările de uniformizare ale statului naţional".

Apogeul bancurilor, în comunism

Perioada comunistă este şi "epoca de aur" a bancurilor cu stereotipuri regionale. Crearea oraşelor industriale, tabere de muncă, migraţie controlată, fuga de colectivizare, deportarea bănăţenilor în Bărăgan, puşcării, canal, generalizarea şi obligativitatea unor forme de învăţământ, navetiştii...

"Toate sunt contexte ideale pentru comunicarea diferenţelor şi proliferarea umorului etnic şi regional", punctează Puiu Lăţea. Anii comunismului s-au caracterizat, deci, printr-un mare amestec de populaţie, care au permis sporirea numărului de stereotipuri regionale şi generalizarea acestora.

Sumedenie de moldoveni au ajuns, de pildă, să lucreze în fabricile din Ardeal, după cum în anii '50-'60 importante valuri de migranţi olteni au venit în Banat, ca să ocupe funcţii în administraţie. De aici, resentimente, acuze, stereotipuri şi bancuri.

"Suntem educaţi să generalizăm, să gândim în alb şi negru, să judecăm în pozitiv/negativ, să gândim în stereotipuri, în certitudini", Ioana Popescu, etnolog

"Sunt popoare cu multe bancuri, popoare cu puţine bancuri. Nu există, însă, popoare fără bancuri, fără o denumire a celuilalt, unde celălalt poate fi o naţiune, o regiune, un sat", Zoltan Rostas, sociolog

Cum sunt văzuţi reprezentanţii regiunilor de către ceilalţi

Moldovenii Leneşi, alcoolici, săraci, needucaţi, nespălaţi, violenţi, afemeiaţi

Oltenii Iuţi, repeziţi, şmecheri, descurcăreţi, guralivi, speculanţi, "prăzari"

Ardelenii Înceţi la minte şi la vorbă, lenţi, calmi, prostovani, "pălincari", "aşezaaaaaţi"

Bănăţenii Strângători, zgârciţi, făloşi, rezervaţi, aroganţi

Bucureştenii/Locuitorii Vechiului Regat "Mitici", adică şmecheri, mahalagii, certăreţi, superficiali, petrecăreţi, mitocani, aroganţi