Ce cultivăm în grădina de legume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce cultivăm în grădina de legume. Persoanele care locuiesc la casă şi au o curte suficient de mare cât să includă o grădiniţă de legume se pot declara norocoase. Pe lângă minunile pe care le face în înlăturarea stresului, o grădină cu legume ne aduce roade proaspete şi sănătoase.

O grădină cu legume nu poate aduce decât beneficii gospodarilor, prin asigurarea unei alimentaţii sănătoase, în care consumul de fructe şi legume este primordial. Pentru întreţinerea culturilor de lângă casă, trebuie să se ţină cont, în primul rând, de condiţiile climatice ale zonei. De exemplu, zonele potrivite pentru cultivarea legumelor sunt cele de câmpie sau de luncă, precum sudul Olteniei şi vestul ţării. Aici se pot cultiva cu succes tomate, ardei gras, gogoşari, castraveţi, vinere, dovlecei etc.

Zonele de deal sunt potrivite pentru legume cu pretenţii mai mici de căldură şi care se fac mai repede, precum cartofii, varza, ceapa sau mazărea, pe când în zonele înalte se pot cultiva legume rezistente la frig, precum varza, cartofii, morcovul sau ceapa, potrivit casadex.ro.

În funcţie de suprafaţa acordată culturilor, se pot cultiva mai multe sau mai puţine specii. Pe primul loc sunt culturile de mare ajutor în gospodărie, cum ar fi mărarul, pătrunjelul, leuşteanul, ceapa verde, spanacul, salata, fasolea, mazărea, morcovul, roşiile etc. 

În cazul în care suprafaţa grădinii este întinsă, se pot cultiva şi alte legume, precum cartofii, un produs de bază în alimentaţia omului. Pe lângă legumele de primă necesitate, un loc important în grădina din curtea casei ar trebui să-l ocupe şi varza, castraveţii, dovleceii, ardeii, vinerele, usturoiul şi ceapa uscată. 

Ce cultivăm în grădina de legume: ce suprafaţă ocupă diverse culturi

În următorul tabel, întocmit de casasidesign.ro, se regăsesc speciile de legume care pot fi cultivate într-o grădină, precum şi informaţii cu privire la cultura lor pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.

Pentru unele suprafeţe s-au prevăzut câte două sau trei culturi. Prima plantă trebuie semănată primăvara devreme şi numai după ce se recoltează aceasta se seamană sau se plantează cea de-a doua cultură. 

Ce cultivăm în grădina de legume: cele mai bune soiuri 

Fasole oloagă: Fideluţă Verde, Fideluţă Galbenă, Muntele de aur, Saxa, Record, Conservă;

Fasole urcătoare: Grasă cu păstaia galbenă lată, Grasă cu păstaia verde de munte, Grasă de Transilvania;

Mazăre pitică: Minunea Americii, Timpuria de Mai, Lincoln;

Dovlecei: Ungureşti, Dovlecei fără vrej de Constantinopol;

Castraveţi: Cornişori, Ruseşti, Lungi, de Tulcea, Senzaţia;

Morcovi: Carotte de Paris, de Nantes, Cartel;

Sfecla roşie: Turtită de Egipt, Eclips, Lungă de Erfurt, Corr de bou, Bordeaux;

Pătrunjel rădăcini: Zaharat, Târziu cu rădăcina lungă, Bulgăresc;

Ridichii de lună: Saxa, Roşie cu vârful alb, Jumătate roşie-jumătate albă, Ţurţuri de gheaţă;

Salată căpăţâni: Încăpăţânată, De Lovrin, Regele de mai, Urechiuşe, Polul Nord;

Spanac: Viroflay, Matador, De Rostov;

Roşii: California, Micado, Olandeze, Ţigăneşti, Lucullus, Portocale, Inimă de bou;

Vinete: Delicates, Bucureştean, Lungi de împănat;

Ardei gras: Kalinkov, Citron-Kalinkov, Ideal, Uriaş de California, Bulgăresc;

Ardei lungi: Cornul caprei, Trompă de elefant, Teacă de Plovdivl;

Cartofi: Galben timpuriu, Viola, Roz de vară, Săpunari, Gulbabă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală