Cauza ambuteiajelor: conducătorii auto agresivi şi cei timizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţie Atitudinea conducătorilor auto sau schimbarea benzilor la intersecţii determină aglomerările din trafic. Studiile arată că atât şoferii nervoşi, care conduc prea repede sau prea aproape de alte vehicule, cât şi cei lipsiţi de îndrăzneală, care merg prea încet, încurcă la fel de mult circulaţia.

„Oprirea şi pornirea maşinii reprezintă o adevărată corvoadă pentru şoferii din întreaga lume. Nu doar că provoacă un consum mai ridicat de combustibil, ci impun, de asemenea, şi măsuri de siguranţă", spune Jorge Laval, specialist la Şcoala de inginerie civilă şi ingineria mediului a Institutului de Tehnologie Georgia din Atlanta, SUA.

Mai citeşte şi:

VIDEO Agresivii nu reuşesc să-şi gestioneze relaţiile

Experimente relevante

În opinia lui Laval, este important să aflăm ce anume produce, de fapt, ambuteiajele de trafic. În acest scop, specialistul a realizat, alături de colegii de la Universitatea din Lyon, Franţa, o cercetare prin care a analizat comportamentul şoferilor timizi, dar şi al celor agresivi, scrie „The Daily Telegraph".

Rezultatele studiului, publicate într-o ediţie specială a revistei ştiinţifice „Philosophical Transactions of the Royal Society", au scos la iveală că, atunci când şoferii schimbau viteza, îi forţau pe cei din spatele lor să treacă la rândul lor într-o altă treaptă, situaţie care, în trafic, arăta ca un val. Dacă toţi conducătorii auto procedau la fel, traficul nu se oprea niciodată.

Cercetătorii spun însă că în situaţii reale, comportamentul agresiv sau timid al şoferilor este cel care determină problemele de circulaţie rutieră. Astfel, şoferii mai puţin îndrăzneţi au cea mai puternică influenţă, pentru că „bat în retragere" atunci când automobilul din faţă începe să încetinească şi conduc în mod deliberat mai încet pentru a lărgi spaţiul dintre maşini. Prin urmare, vehiculele din spate sunt, astfel, nevoite să meargă mai încet.

Şoferii agresivi trebuie să reducă viteza din cauză că au călcat frâna în ultimul moment pentru a evita ciocnirea cu maşina din faţă. Apoi, aceştia sunt forţaţi să meargă mai încet pentru a lărgi din nou spaţiul.

„Este dificil de măsurat punctul exact de la care începe un ambuteiaj în trafic şi asta pentru că el produce un val care determină un blocaj în spate la 30 de kilometri", afirmă Eddie Wilson, expert în domeniul fluidizării traficului la Universitatea Bristol, Marea Britanie. Concluzia sa este că aceste ambuteiaje apar ca urmare a schimbării benzilor, mişcare pe care o fac multe maşini mai ales la intersecţii.

Maşinile-roboţi, soluţia propusă de cercetători

În contextul înmulţirii comportamentelor imprevizibile pe care le afişează conducătorii auto în trafic, cercetătorii de la Universitatea Cornell din Ithaca, SUA, vin cu o propunere inedită pentru rezolvarea acestei probleme. Ei consideră că vehiculele dirijate de un robot ar putea fi folosite în scopul deblocării traficului, fiind utile mai ales în aglomerările urbane.

Cercetătorii spun că vehiculele care sunt apte să simtă mediul înconjurător şi, astfel, să stabilească gradul de apropiere faţă de alte maşini, ar putea să menţină distanţele adecvat, ajutând, în acelaşi timp, la fluidizarea circulaţiei rutiere.

Marii producători de maşini, printre care Toyota, General Motors şi Mercedes, dezvoltă deja vehicule care folosesc computere destinate să preia controlul în locul şoferului, în cazul unor situaţii periculoase, sau chiar maşini complet robotizate.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare