„Transilvania, tărâmul de basm, aproape medieval, unde femeile cos broderii, iar bărbaţii construiesc case de la zero”

Centrul ţării noastre continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru jurnaliştii străini, care nu se pot abţine din atribute şi metafore când vine vorba de viaţa de la ţară, oamenii şi locurile din Transilvania. Kerri MacDonald, de la „The New Times, a scris, pe blogul său de pe platforma cotidianului american, despre minunăţia locurilor din Transilvania.

Kerri MacDonald îşi începe postarea povestind despre vizita fotoreporterului Rena Effendi, de la „National Geographic”, în „tărâmul de basm, aproape medieval”. Asta până când a ajuns în Ghimeş-Făget, unde a fost dezamăgită de ce a găsit.

Scenariul ei perfect a fost ruinat de arhitectura modernă. „Am fost lacomă. Am vrut să găsesc acel peisaj real, bucolic, dintr-un scenariu medieval şi n-am putut”, a povestit Effendi.

Şi până la urmă a reuşit. A ajuns în Maramureş, „o regiune în care poţi găsi mori şi distilerii vechi de acum 500 de ani”, scrie bloggerul americană. Când Effendi a pus piciorul pe tărâmul românesc, s-a îndrăgostit de basmul românesc transilvănean. Basm care, de această dată, nu are nicio legătura cu Dracula, doar cu lucrurile tangibile şi oameni care trăiesc şi astăzi.

„Am descoperit sate unde aproape toate femeile ştiau cum să coasă broderii, iar aproape toţi bărbaţii ştiu cum să construiască o casă de la zero”, a spus Effendi.

A stat cu o familie de muzicieni în satul Hoteni, cu aproximativ 800 de locuitori. A dormit în căsuţe de lemn şi a mâncat numai mâncăruri făcute cu legume din grădină. A petrecut, în total, două luni pe câmp, fotografiind ţăranii cosind şi adunând fânul. Zilele sale aici au început la 5 dimineaţa, odată cu cei care plecau să muncească.

„Oamenii îşi petrec zilele pe câmp. Acolo mănâncă, acolo se odihnesc. Vezi femeile cum se urcă deasupra căpiţelor de fân în nişte pantaloni speciali astfel încât să nu le ridice vântul fusta”, îşi aminteşte Effendi.

Jurnalistul american a fost impresionat, la rândul său, de poveştile aduse de Effendi de pe plaiurile noastre, precum cea a lui Gheorghe şi a Anuţei Borca, a căror lună de miere a fost anulată din cauza fânului. „A trebuit ca ei să se întoarcă la muncă imediat după nuntă”, povesteşte Effendi. „Acesta este stilul lor de viaţă”.

Viaţa de zi cu zi a oamenilor din Maramureş încă mai trezeşte interesul unei societăţi în care astfel de obiceiuri nu au existat niciodată. Până şi modul în care fiecare familie coseşte fânul este o formă de artă pentru jurnaliştii străini.

Dar ce se vede cu ochiul liber, nu poate fi ignorat. „Chiar dacă Maramureş are aerul unui basm, este pe cale de dispariţie”, spune Effendi. „Poţi să o vezi în hainele pe care le poartă oamenii. Sunt semne mici ale unei culturi agrare frumoase care dispare încetul cu încetul. Bătrânii locuiesc în case vechi, dar tinerii şi familiile lor trăiesc în case de ciment cu băi şi televizoare. Tot mai mulţi tineri sunt fascinaţi de oraşele europene”, spune ea.

„Transilvania nu este încă o fosilă, este vie, dar are nevoie de ajutor. Dar asta este una dintre marile întrebări ale viitorului: poate lumea modernă să susţină frumuseţea pe care nu ea a creat-o?”, scria jurnalistul Nicolson, în „National Geographic”.

Cu toate acestea, Effendi nu s-a folosit de juxtapunerea dintre nou şi vechi pentru a spune povestea Maramureşului. „Am vrut să aduc un tribut acestui basm. Am vrut să arăt puritatea unui ţinut în care oamenii încă mai trăiesc”, a spus ea.

Effendi a povestit despre o zi petrecută cu un cioban, care a luat-o în munţi, să-i arate unde-şi petrece zilele, îngrijind oile. Bărbatul a fost părăsit de fiecare femeie care l-a iubit, din cauza absenţei sale permanente de acasă. „Ştiţi ceva? Dacă mă întrebaţi ce-aş alege dintre o femeie şi o oaie, tot oaia aş alege-o”, i-a spus ciobanul, oferindu-i o amintire de neuitat.

La fel de bine îşi aminteşte şi de Maria, în vârstă de 23 de ani, însărcinată cu primul ei copil. Maria lucra pământul, în ciuda condiţiei sale, când a cunoscut-o pe Effendi. Vorbea cel mai bine engleza din tot satul şi i-a povestit fotografei că a stat un an în Franţa, unde a muncit alături de soţul său. Dar le-a fost dor de casa lor din câmp, motiv pentru care s-au întors. „Oamenii din Franţa erau prea preocupaţi cu treburile zilnice şi nu mai aveau timp de gândurile frumoase”, i-a spus Maria fotografei.

„Effendi n-ar putea să adopte stilul de viaţă din Transilvania, dar ar vrea să apuce să evadeze acolo pentru perioade de timp, unde te poţi renaşte la loc”, a conchis bloggerul american.