Video Stațiuni construite în cele mai sălbatice ținuturi ale Carpaților, odată cu marile baraje și hidrocentrale

Mai puțin cunoscute decât stațiunile de pe Valea Prahovei sau Poiana Brașov, stațiunile montane construite în anii ’70 lângă lacurile Oașa, Vidra și Gura Apei au rămas o curiozitate a Carpaților. Au fost înființate în ținuturi sălbatice, în jurul marilor baraje și șantiere hidroenergetice.

La începutul anilor ‘70, statul român a realizat că marile șantiere hidroenergetice plănuite în Munții Carpați aveau potențial turistic și economic și a decis să schimbe modul în care acestea erau construite.

Până atunci, în jurul unor mari proiecte hidroenergetice, ca Bicaz, Argeș, Secu, Trei Ape sau Văliug, au fost ridicate „orașe de carton” cu baracamente, care ofereau confort minim muncitorilor, iar după încheierea lucrărilor erau demolate. Mai târziu, în aceleași zone, au fost înființate stațiuni turistice și locuri de agrement, fapt care a crescut cheltuielile statului.

Stațiuni în locul „orașelor de carton”

Potrivit specialiștilor, condițiile impuse de zona de munte și de durata lucrărilor de 5 - 10 ani la amenajările hidroeneregetice impuneau oricum ca noile colonii să fie realizate cu construcții durabile și cu nivel de confort accesibil, astfel încât muncitorii să nu le părăsească pe durara lucrărilor.

„Pe lângă această participare directă la investiția turistică apar și o serie de participări indirecte, prin lucrările executate în zonă, atât în cadrul lucrărilor de bază ale hidrocentralei, cât și prin cele necesitate de activitatea șantierului, ca: drumuri, alimentări cu energie electrică și cu apă, stații de transformare, linii de telefonie, rețea de televiziune, organizare de șantier centralizată, ca: balastiere, stații de betoane, utilaje de mare capacitate etc. Calculele economice arată că aceste participări indirecte reprezintă aproximativ jumătate din costul unor stațiuni turistice de munte care s-ar executa independent și într-o organizare exclusivă”, informa revista Arhitectura.

În locul „orașelor de carton”, începând din anii ‘70 au fost plănuite colonii muncitorești care aveau să fie transformate în stațiuni. Primele au fost înființate la începutul anilor ‘70 la Vidra și Voineasa în timpul amenajării hidroenergetice de pe râul Lotru. Alte stațiuni erau plănuite odată cu amenajările hidroenergetice din Defileul Oltului (stațiunile Cozia, Păușa, Arutela), din Munții Sebeșului (stațiunile Oașa și Miraj), pe râurile Drăgan - Iad în Apuseni și pe valea Râului Mare, în Retezat.

„Organizările de șantier participă efectiv la realizarea noilor stațiuni turistice, construind și folosind obiectele de cazare și de alimentație publică din cadrul stațiunilor, beneficiarul final, Ministerul Turismului, trebuind să completeze proporțional capacitățile turistice de bază cu dotări orășenești, gospodărești, de agrement, de sport, cu spații pentru comerț și prestații de servicii, cu mijloace de transport mecanic pe fir, să definitiveze rețelele și amenajările; el trebuie, de asemenea, să finiseze și să doteze obiectele folosite în prima fază de șantier. Aceste completări și dotări reprezintă circa jumătate din valorile totale ale investiției finale rezultată prin sistemul de colaborare”, informa revista Arhitectura.

Stațiunile Lotrului, foste colonii muncitorești

Patru stațiuni montane au fost plănuite la sfârșitul anilor ‘60, în jurul complexului hidroenergetic Lotru - Ciunget. Planurile ambițioase ale regimului Ceaușescu vizau chiar transformarea ținutului sălbatic din Munții Lotru, într-un loc care putea să găzduiască în deceniile următoare, o ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă.

„Prin faptul că Valea Lotrului este orientată de la est la vest, fiind încadrată de patru munţi paraleli care controlează strict influenţele microclimatului, versanţii nordici ai acestei văi prezintă fenomenul de persistenţă îndelungată a zăpezilor — circa opt luni pe an, — iar forma podişurilor alpine, cât şi a reliefului în general, asigură organizarea a sute de kilometri de pârtii turistice şi pentru sporturi de iarnă de toate tipurile de dificultăţi”, informa revista Contemporanul.

Drumurile care duceau spre șantierele din munți au fost amenajate, iar în zonele alpine, unde temperaturile scădeau iarna până la minus 20 de grade Celsius au fost înființate primele clădiri pentru cazarea muncitorilor. La mijlocul anilor '60, peste 8.000 din oameni au ajuns în zona unde urma să fie amenajat lacul de acumulare Vidra, barajul și hidrocentralele de pe Lotru.

Hidrocentrala subterană Lotru - Ciunget a fost inaugurată în 1972 și are o putere instalată de 510 MW. Barajul lacului Vidra, cuprins în proiect, este primul mare baraj realizat din anrocamente în România, și este situat la cea mai mare altitudine din România, de aproape 1.300 metri deasupra Mării.

Domeniul schiabil Transalpina

Prima stațiune, Voineasa, a găzduit la început câteva mii de muncitori la complexul hidroenergetic din Munții Lotrului. Planurile regimului comunist propuneau transformarea ei într-o stațiune climaterică, cu circa 5.000 de locuri.

La 30 de kilometri de Voineasa, lacul Vidra a fost amenajat în anii ‘70, la aproape 1.300 de metri altitudine. Lacul care alimentează hidrocentrale Ciunget se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de hectare şi are o lungime de nouă kilometri, fiind înconjurat de păduri de molid. În jurul său au fot plănuite stațiunile Vidra, Alba și Mura.

Până în 1969 au fost finalizate un grup de hoteluri de la Vidra și șoseaua dintre Vidra și Voineasa. Unele hoteluri din Vidra au ajuns, însă, în ruină după 1990. La sfârșitul anilor 2000, odată cu modernizarea DN 67C (Transalpina - video) și DN 7A, atracțiile turistice ale Munților Parâng, Șureanu și Lotrului au revenit în atenția românilor, iar zonele de agrement pentru turismul de iarnă s-au dezvoltat, prin investiții publice și private.

De pe malul lacului Vidra turiștii pot urca cu telegondola, la Domeniul schiabil Transalpina, aflat la cota 1.800 de metri și apoi, pot continua ascensiunea cu teleschiul, spre pârtiile de pe Vârful Bora, de peste 2.000 de altitudine. Iarna, accesul în stațiune este însă dificil, iar numărul turiștilor este scăzut față de cel din stațiunile populare de pe Valea Prahovei.

Stațiunea din Munții Șureanu, deasupra lacului Oașa

Aflat la 30 de kilometri de Vidra, lacul Oașa a fost amenajat în anii ’70, la poalele Munților Șureanu, într-o zonă la fel de sălbatică și izolată, traversată de Transalpina. Lacul Oașa, situat la peste 1.200 de metri altitudine, ocupă peste 450 de hectare și este zăgăzuit de un baraj de peste 90 de metri.

Proiectul hidroenergetic derulat în anii '70 pe Valea Sebeșului prevedea construcția a șase hidrocentrale, pe porțiunea dintre Oașa și Sebeș, însă în următorii ani au fost realizate patru, la Gâlceag, Şugag, Săsciori şi Petreşti, cu o putere instalată de circa 342 MW, iar până la sfârșitul anilor 2000, au mai fost construite două microhidrocentrale la Obrejii de Căpâlna și Cugir.

Deasupra lui, la peste 2.000 de metri, se întinde Domeniul Schiabil Șureanu, înconjurat de crestele munților pe care romanii și-au construit câteva dintre faimoasele castre de marș, înainte de cucerirea Sarmizegetusei Regia. Drumul spre stațiune începe de la barajul Oașa, pe malul stâng al lacului. La capătul lui, turiștii găsesc iarna mai multe pârtii, amenajate între 1.700 și peste 2.000 de metri altitudine.

În zona lacului poate fi vizitată Mănăstirea Oașa, iar tot de aici pornesc mai multe trasee montane spre crestele Munților Șureanu și Cindrel. După ce traversează barajul Oașa, Transalpina coboară spre Obârșia Lotrului și urcă apoi, la peste 2.100 de metri, spre stațiunea montană Rânca, aflată și ea la circa 30 de kilometri de baraj. Iarna, însă, segmentul alpin al șoselei este inaccesibil mașinilor.

Colonia din Retezat, devenită stațiune

În Retezat, într-un alt ținut sălbatic al Carpaților, amenajările hidroenergetice de pe valea Râului Mare au dus, în anii ’70, la înființarea coloniilor muncitorești Brazi, Baraj și Râușor, precum și a altor cabane turistice, construite inițial pentru muncitorii de pe șantierul Râul Mare – Retezat.

În anii ‘70 și ‘80, aproape zece mii de români au muncit pe șantierul uriaș din masivul Retezat, la barajul Gura Apelor (video) și la uzinele hidroelectrice Retezat și Clopotiva, cu o putere instalată de 349 MW.

Inaugurată în 1986, Hidrocentrala Râul Mare - Retezat este o construcție subterană de mare cădere (582,5 metri), cu volumul unei clădiri de 15 etaje, în care sunt adăpostite două turbine Francis, având puterea instalată de 335 MW.

La Râușor, colonia devenită ulterior stațiune turistică, primele cabane au fost construite odată cu lucrările la amenajarea hidroenergetică Râul Mare – Retezat. După 1990, în noua zonă de agrement din Retezat au fost ridicate tot mai multe cabane și pensiuni, iar în ultimii ani au fost extinse pârtiile de schi.

Pe lângă sporturile de iarnă, turiștii ajunși în stațiunea montană Râușor pot face drumeții pe cele câteva trasee montane din Retezat care pornesc din zona de agrement. Cele mai accesibile traversează pădurea din vecinătatea pârtiilor, iar cel mai spectaculos, dar extrem de dificil iarna, urcă spre vârful Retezat, de 2.485 de metri.