Reeperbahn, sfârşitul lumii

Când prostituatele nu mai găsesc clienţi nici să-şi ţină zilele, e criză, moncher! Experţii în economie mondială n-au fost în stare să prevadă nimic. E clar că nu merg la curve. Dacă ar fi făcut-o, ar fi văzut de câţiva ani semnele dezastrului financiar şi poate planeta ar fi fost astăzi într-o situaţie mai bună.

Pentru orice observator atent al schimbărilor subtile care se dovedesc apoi a influenţa lumea mai mult decât războaiele şi păcile aferente, lucrurile au devenit alarmante cu mult timp în urmă. Cartierul roşu din Amsterdam e pe cale de demolare. Primăria scoate fetele din vitrină şi le trimite la recalificare pe banii contribuabililor. O cruciadă morală împotriva păcatului? Nici pomeneală: afacerea nu mai producea bani. Un cartier de locuinţe ar fi  mai profitabil.

Ultimul ţărm

Reeperbahn, celebrul bulevard din portul Hamburgului, a rămas ultima speranţă. Grăbiţi-vă însă, nu o va mai duce mult.Te apropii de Reeperbahn cu entuzismul specific turistului avid. De cultură, bineînţeles. Doar aici au cântat Beatles. Şi nu numai. Mai puneţi, Cream, Bill Haley, Chuck Berry, Ray Charles.

Dar zilele de glorie s-au dus de mult. Din capul străzii te întâmpină câteva restaurante chinezeşti care, după cum arată, n-au mai cunoscut clienţi de pe vremea lui Mao. Berăriile trag şi ele să moară. Clienţi ioc. Dacă în Germania ar fi muşte, le-ai auzi bâzâitul. Dar nu sunt. Barmanii zac doborâţi de plictiseală în spatele tejghelei.

Ar putea să mai schimbe o vorbă cu vânzătorii de la sex-shopurile vecine, dar la ce bun? La ei e şi mai rău. Sex-shopul e de fapt un hypermarket. Iei cărucior de la intrare ca la Carrefour. Te plimbi kilometri printre rafturi. Nici ţipenie de om. Când te crezi definitiv pierdut în deşertul porno, simţi renăscând speranţa. Undeva, se aud şoapte, paşi, chiar râsete înfundate. Nu, omenirea nu a pierit subit în urma unui atac nuclear. Pe glob n-au rămas numai scorpionii şi gândacii de bucătărie.

Au sosit turiştii!

Autocarele din faţă o dovedesc. Grupurile sunt deja la intrare. Zeci, sute. Dar în loc să sară în sus de bucurie, şeful magazinului abia schiţează un gest, înainte să se afunde din nou în integrame. Vânzătoarea de la raionul sado-maso întâmpină blazată clienţii: sunt grupurile de pensionari pe care sistemul social-german îi plimbă aproape gratis prin ţară. Astăzi au în program Reeperbahn.

Bătrâneii umblă  de mână printre rafturi. Au şi ghid. O băbuţă amabilă, costumată în vampir cu cizme de latex şi zgardă la gât, îşi face datoria. Prezintă caracteristicile ultimelor tipuri de vibratoare. Nemţii, sensibili la tehnică, ascultă cu deferenţă. E doar prevăzut în program.

Afară, poţi avea şansa să găseşti chiar şi prostituate pe stradă. Dacă le inspiri încredere îţi spun că de fapt sunt animatoare plătite să întreţină iluzia cartierului roşu. Bordelurile şi teatrele erotice s-au închis de mult. Ultimele şi-au păstrat firma, dar sunt nişte cafenele obosite. Fostele locatare sunt acum chelneriţe aşteptând pensia. Dacă le laşi bacşiş îţi povestesc cum alături, la Star Club,  închis din 1969, cântau John Lennon, Paul MacCartney şi ce băieţi drăguţi erau…

Generaţia tânără

Noaptea, bulevardul mai cunoaşte un val de vizitatori. Pensionarii s-au dus la culcare de mult. În locul lor vin elevii din ultima clasă de liceu. Pentru tabloul clasei se fotografiază cu diriginţii în faţa vitrinelor celebre. Au voie să fumeze şi să bea bere fără restricţii.

E mai tare decât la petrecerea de absolvire. Profesorii sunt totuşi atenţi să nu sară nimeni calul. E bine că poţi arunca sticlele goale direct pe stradă. Sau, dacă te-ai săturat de atâta sex  şi cultură, te poţi aşeza direct pe trotuar să-ţi bei câte beri te ţine pipota. Trecătorii  te vor ocoli cu grijă. Oricum, patrulele poliţiei sunt mai numeroase decât grupurile de vizitatori.