Metodele prin care verifică igiena şi siguranţa unui spaţiu de cazare un jurnalist care a călătorit peste 300 de zile cu Airbnb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Harrison Jacobs, jurnalist al publicaţiei britanice BusinessInsider, a împărtăşit lecţiile învăţate în nu mai puţin de 300 de zile din ultimul an petrecute în camere inchiriate prin Airbnb, în peste 30 de ţări din toată lumea.

„De fiecare dată când intru într-o cameră închiriată prin Airbnb sunt extaziat. Îmi place să transform un loc străin în «acasă» chiar şi pentru câteva zile“, spune Harrison Jacobs. 

Jurnalistul vorbeşte despre cum a învăţat să verifice igiena din cameră, ce face dacă aerul este uscat sau ce metodă foloseşte pentru a se simţi noaptea în siguranţă.

Comunitatea Airbnb este în continuă schimbare

„Am fost un avid utilizator Airbnb timp de aproape un deceniu, închiriind prin această platformă apartamente în mai bine de 30 de ţări. Cei care publică oferte pe Airbnb par a transforma acest lucru într-o afacere cu un profit avantajos. Iar ce mă deranjează cel mai tare este că nu mai simţi cu adevărat confortul unei case, locurile în care ajungi sunt dotate cu elemente ieftine, fie că vorbim de mobilier, perne, pături sau alte accesorii“, notează Jacobs.  

Dacă vreţi să ştiţi cum stă proprietarul cu igiena, verificaţi ceainicul electric

Am fost cazat în locuri ce aveau condiţii de confort foarte scăzute, medii sau chiar locuinţe de lux. Dar de fiecare dată când intram într-o cameră de hotel sau un apartament Airbnb, nu uitam să verific ceainicul electric sau filtrul de cafea. Proprietarii care stau prost la capitolul igienă au aproape întotdeauna ceainicul murdar sau ruginit.

Verificaţi întotdeauna ofertele de pe site-urile concurente

Serviciile de închiriere Airbnb se află în competiţie directă cu site-uri precum Booking sau Expedia. Ceea ce am observat este că din ce în ce mai multe apartamente pot fi găsite şi pe aceste site-uri, adesea cu preţuri diferite, din cauza taxelor şi algoritmilor de stabilire a ofertei. Puteţi salva o parte din bugetul de vacanţă prin verificarea mai multor site-uri care oferă apartamente spre închiriere. Am găsit adesea discrepanţe de 100 de euro pe noapte, doar analizând ofertele de pe mai multe site-uri de profil.

Ia întotdeauna cu tine o fotocopie a paşaportului

Cele mai multe locuri de cazare vă solicită paşaportul când faceţi check-in. Ei fac o fotocopie a documentului pe care fie o pun în dosare, fie - dacă sunteţi în China, Cuba sau un alt stat nedemocratic - o trimit guvernului. Pentru mai multă siguranţă, oferiţi-le fotocopia pe care o aveţi deja făcută şi doar arătaţi paşaportul, fără a-l lăsa la recepţie hotelului.

Dacă aerul din cameră este prea uscat, umeziţi un prosop şi poziţionaţi-l pe calorifer

Hotelurile, apartamentele şi pensiunile au sisteme de încălzire diferite. Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să nu pot dormi din cauza căldurii, ajungând să am sinusurile uscate sau să mă trezesc de nenumărate ori în mijlocul nopţii din cauza disconfortului. Pentru a preveni acest lucru, atunci când nu puteam regla căldura, udăm un prosop pe care îl poziţionam pe caloriferul din cameră. În acest fel obţineam un umidificator care rezolva pe loc problema.

Foloseşte un stopper de uşă dacă nu te simţi în siguranţă

Înainte de călătoriile mele am facut un antrenament de trei zile pentru a învăţa câteva reguli de siguranţă, având în vedere că mă îndreptam către destinaţii precum Nigeria, Egipt şi Kenya, toate având probleme cu terorismul şi criminalitatea. Unul dintre instructorii mei, un comandant de elită al Forţelor Armate Australiene, care a avut misiuni în cele mai periculoase locuri din lume, mi-a recomandat să port mereu în valiză un stopper pentru uşi. În momentul în care mi-a zis mi s-a părut un lucru ciudat, dar mi-a povestit că întotdeauna îl poziţionează peste noapte în faţa uşii şi nu răspunde niciodată dacă este deranjat la ore nepotrivite.

Nu-ţi fie jenă să ceri un check-out târziu

Nu este nimic în neregulă în cererea unui check-out târziu. Din experienţa mea, cele mai multe hoteluri au o mulţime de camere libere şi nu au probleme în a prelungi un check-out cu o oră sau două. În timpul călătoriilor din cele peste 300 de zile am rămas în cameră şi până la ora 14.00 dacă aveam zboruri târzii. Totul este să ai curajul să ceri.

Cea mai important caracteristică a unei destinaţii de cazare este poziţionarea

Am fost cazat în diferite hoteluri de lux în ultimul an, cele mai cunoscute fiind Marina Bay Sands, Burj Al Arab şi Nobu Hotel Ibiza. Într-o excursie recentă în Zanzibar, am fost fascinat de un hotel de tip boutique, Elewana Kilindi Zanzibar. Acesta a fost făcut pentru un membru al grupului pop ABBA, în anii 1980, dar transformat într-un loc pentru turişti. Este poziţionat într-o locaţie incredibilă, foarte aproape de grădinile tropicale, pe cea mai frumoasă plajă pe care am văzut-o vreodată. De multe ori, locul în care îţi găseşti cazare este mai important decât clădirea în sine.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța