FOTO Şapte dintre cele mai frumoase biblioteci ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cât de atractive mai sunt bibliotecile în epoca smartphone-urilor şi a cărţilor electronice? Mai mult decât ai crede, dar numai dacă ştii unde să le cauţi. CNN prezintă şapte dintre cele mai frumoase biblioteci din lume.

1. Biblioteca Centrală din Seattle, Washington, SUA

Biblioteca Centrală din Seattle este atractivă, modernă şi sofisticată şi are parte de turişti din toate colţurile lumii. În primul său an de funcţionare, peste două milioane de turişti i-au vizitat încăperile. 

Biblioteca a fost votată printre structurile favorite ale Institutului American de Arhitectură. În cadrul bibliotecii au loc expoziţii de artă, întâlniri cu autorii, sesiuni de autografe şi multe alte evenimente.

2. Biblioteca Colegiului Trinity, Dublin, Irlanda

FOTO AFP

Aceasta este cea mai veche bibliotecă din Irlanda, fondată în 1592 de Regina Elisabeta I. Nu numai că are un exterior impresionant, dar în interior are şi cea mai mare cameră din lume care găzduieşte o bibliotecă, cunoscută şi sub numele de „Camera Lungă“, şi care conţine peste 200.000 dintre cele mai vechi cărţi ale bibliotecii.

3. Biblioteca Geisel, Universitatea din California, San Diego, SUA

FOTO Shutterstock

Această bibliotecă şi-a primit numele după Theodor Geisel, cunoscut şi sub numele de Dr. Seuss, autor de literatură pentru copii, foarte cunoscut în SUA. Clădirea este una dintre cele mai moderne din lume (la prima vedere pare chiar o navă spaţială).

Bineînţeles că nu doar exteriorul este impresionant. În cadrul bibliotecii au loc evenimente ca „Cina din Bibliotecă“, în care cititorii sunt invitaţi la cocteiluri, sau la discursuri ţinute de autori celebri şi chiar la licitaţii.

4. Biblioteca TU Delft, Olanda

Biblioteca de la Universitatea Tehnologică Delft a fost construită în 1997 şi conţine peste 862.000 de volume, peste 16.000 de abonamente la reviste şi are chiar şi propriul muzeu. Clădirea este, de fapt, sub pământ, aşa că de la suprafaţă nu se poate vedea. Extrem de interesant este acoperişul, aflat pe un deal plin de iarbă.

Singurul element care indică faptul că acolo se află ceva este o piesă conică, aflată în vârful „dealului-acoperiş“, piesă care simbolizează tehnologia. Acest acoperiş se întinde pe 5.500 de metri pătraţi, iar construcţia lui a fost destul de dificilă, mai ales din punct de vedere al întreţinerii şi al scurgerii. Dar a devenit una dintre cele mai verzi clădiri din zonă (şi datorită ierbii, şi datorită tehnologiei care protejează mediul).

5. Biblioteca Alexandrina, Alexandria, Egipt

FOTO AFP

Această bibliotecă este o renaştere a Bibliotecii Regale din Alexandria din Antichitate, care a fost cea mai influentă bibliotecă din lume. A fost construită de Alexandru cel Mare cu aproape 2.300 de ani în urmă.

Noua bibliotecă a renăscut în 2002 pe malul Mediteranei, după zece ani de proiectări, planificări şi construcţii. Pe lângă bibliotecă, această clădire mai adăposteşte şi patru muzee cu manuscrise antice, 15 expoziţii permanente printre care se numără „Impresii din Alexandria“, „Caligrafie Arabă“ şi „Istoria Imprimării“.

6. Biblioteca Metropolitană din Stuttgart, Stuttgart, Germania

FOTO Shutterstock

Această bibliotecă este foarte controversată, mulţi spun că e inovativă, alţii că nu se potriveşte cu mediul înconjurător. Şi, totuşi, este una dintre cele mai interesante clădiri din zonă, împreună cu Muzeul Porche din apropiere.

A fost proiectată de arhitectul neamţ de origine coreeană Yi Eun-young, iar designul a fost inspirat de Panteonul din Roma. În cadrul bibliotecii au loc diverse evenimente, inclusiv sesiuni de autografe cu autori cunoscuţi, lecturi şi expoziţii.

Biblioteca alb-argintie poate nu se potriveşte perfect cu peisajul verde din jur, dar cu siguranţă că iese în evidenţă.

7. Biblioteca Publică Bishan, Singapore

Localizată în inima cartierului Bishan din oraşul-stat Singapore, biblioteca se întinde pe 4.000 de metri pătraţi. Este simplă şi sofisticată şi a fost proiectată să arate ca o căsuţă într-un copac. Capsulele care ies dintr-o parte a clădirii oferă spaţii private pentru lectură, fără a mai menţiona şi locuri perfecte pentru seminarii, lecturi şi ateliere de creaţie.

Pereţii sunt din sticlă şi este foarte plăcut să-i priveşti pe cei dinăuntru cum citesc şi se plimbă liniştiţi şi absorbiţi de cărţi.

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026