FOTO Cealaltă „insulă a Paştelui”: misterul statuilor megalitice din San Agustin, Columbia

Cea mai mare necropolă din lume este plină de zei, animale mitice şi eroi şi se află în sud-vestul Anzilor columbieni.

Cea mai mare colecţie de monumente religioase şi de sculpturi megalitice din America de Sud se găseşte în Parcul Arheologic San Agustin, care e localizat la vreo 400 de kilometri de Bogota, capitala Columbiei, în departamentul Huila.

Parcul arheologic, care este monument UNESCO, este alcătuit din Idolii Înalţi şi Pietrele Înalte, acoperind o suprafaţă de 2.000 de kilometri pătraţi, pe care sunt răspândite 600 de statui de piatră impresionante.

Istoria acestui sit nu a fost încă desluşită pe deplin. Se crede că în perioada 3300 î.e.n.-600 î.e.n., agricultura nu se dezvoltase încă în regiunea unde se află azi San Agustin. Totuşi, comunitatea care a locuit zona avea cunoştinţe rudimentare de lucru cu unelte din epoca pietrei, şi anume fragmente de bazalt. 

Aşadar, cercetătorii spun că e posibil ca unele dintre cele mai timpurii statui din San Agustin să fie făcute în această perioadă.

Foto: Acesta este un mormânt cu o zeitate în mijloc, iar cei doi războinici cu alter ego servesc drept stâlpi / Wikimedia Commons

La sfârşitul epocii preagricole din San Agustin, o nouă comunitate s-a stabilit în regiune. Aceşti oameni cultivau porumbul şi se crede că trăiau în grupuri simple, conduse de căpetenii. Prezenţa acestei societăţi în San Agustin este dovedită de mormintele verticale care sunt umplute cu bunuri funerare. Se consideră că această societate a trăit până în secolul III sau II î.e.n.

Aşa-numita „cultură agustiniană” a apărut în secolul I e.n. şi a rezistat până în secolul VIII. În această perioadă a avut loc o înflorire a artei megalitice şi multe dintre statuile de piatră din San Agustin au fost cioplite de către membrii culturii agustiniene.

Unul dintre factorii care au contribuit la această dezvoltare a sculpturii în piatră a fost consolidarea socială şi concentrarea puterii în mâinile căpeteniei. Asta însemna şi că munca oamenilor putea fi organizată eficient pentru a produce un număr mare de statui în piatră. În schimb, chiar capacitatea de a organiza munca pentru producerea statuilor le-a permis unor căpetenii să concentreze mai multă putere în mâinile lor.

Statuile sculptate de cultura agustiniană includ figuri de oameni, animale, zeităţi şi monştrii. Cea mai mare dintre aceste pietre sculptate are o înălţime de şapte metri.

Foto: Un vultur ţine în cioc şi în gheare un şarpe / Wikimedia Commons

În secolul al VIII-lea, cultura agustiniană a dispărut, au constatat cercetătorii, după ce au descoperit lucrări monumentale abandonate şi încetarea sculptării statuilor.

O nouă cultură a apărut în acest areal în secolul al XI-lea, care a fost abandonată în jurul anului 1350.

Situl din San Agustin a fost redescoperit abia în secolele XVIII-XIX. Prima descriere a parcului arheologic de azi se găseşte într-o lucrare de secol XVIII, „Maravillas de la Naturaleza” („Minunile Naturii”), care a fost scrisă în 1771 de către călugărul spaniol Juan de Santa Gertrudis. Acesta spunea că este convins că aceste statui au fost sculptate de Diavol pentru a-i preveni pe nativii locului cu privire la sosirea misionarilor spanioli.

Foto: O figură umană cu două capete în oglindă, unul sus şi unul jos, ţine în mâini o altă figură umană, foarte mică / Wikimedia Commons

Având în vedere că această cultură a rămas necunoscută lumii multă vreme, au apărut numeroase teorii cu privire la proveninenţa statuilor. Unii au avansat chiar ideea că monumentele sunt o dovadă a vizitelor extraterestre.

Totuşi, arheologii consideră că statuile au fost folosite într-un context funerar şi au avut rolul de paznici ai celor morţi.

În 1913, primele săpături europene din San Agustin au fost conduse de antropologul german Konrad Preusse. Când săpăturile au luat sfârşit, 35 de statui au fost trimise la Berlin, unde se găsesc şi astăzi.

În 2012, aproximativ 1.800 de locuitori din San Agustin au semnat o petiţie cerând guvernului columbian să facă o cerere formală pentru repatrierea acestor monumente. În 2017, guvernul le-a îndeplinit dorinţa, însă nu a primit încă un răspuns.