Eurostat: România, ţara din UE cu cei mai mulţi cetăţeni care nu pleacă în vacanţă. Principalul motiv - lipsa banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform barometrelor Eurostat, România este prima în topul ţărilor din UE în care populaţia nu pleacă în vacanţă, pentru că majoritatea nu-şi permite din punct de vedere financiar.

Potrivit Eurostat, trei sferturi dintre români nu merg în concedii sau excursii, dublu faţă de media europeană.

În România, 76% din populaţie nu a avut nicio vacanţă în anul 2016, iar peste 55% dintre cetăţenii României nu călătoresc din motive financiare, scrie Mediafax.

Raportul arată că după România se află Portugalia (74,4%), Buglaria (70,2%) şi Grecia (64,4%).

Eurostat arată că aproximativ 55,3% dintre români invocă motive financiare, 12,8% motive de sănătate, iar 4,9% nu simt motivaţia pentru a pleca în vacanţă. Un procent de 8,9% din cetăţenii ţării au precizat că motivele pentru care au ales să nu călătorească în 2016 au fost angajamente familiale, 13,1% au muncit sau au studiat, iar 4,9% invocă alte motive.

În 2016, potrivit Eurostat, 62% din populaţia Uniunii Europene (cu vârsta de 15 ani şi peste) a efectuat cel puţin o călătorie turistică în scopuri personale. Jumătate (50%) au făcut cel puţin o călătorie turistică internă, cu cel puţin o şedere peste noapte în 2016, şi aproape o treime (32%) au efectuat cel puţin o călătorie în străinătate.

Aproximativ 48% dintre europeni care nu au făcut nicio călătorie în 2016 au raportat că acest lucru se datorează motivelor financiare. Aspectele financiare sunt citate ca fiind principalul obstacol pentru toate grupele de vârstă,cu excepţia celor de peste 65 de ani, unde motivele de sănătate reprezintă cea mai frecvent menţionată barieră.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană