Cu cât s-au scumpit biletele de avion în perioada Revelionului şi care sunt destinaţiile preferate de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai căutate destinaţii rămân capitalele şi marile oraşe europene, dar se observă o creştere a interesului pentru destinaţiile din zona Orientului Mijlociu, precum Israel şi Dubai, dar şi pentru destinaţiile mai îndepărtate precum Bangkok, New York şi chiar Sydney.

Din ce în ce mai mulţi români aleg să călătorească de Revelion în destinaţii europene sau chiar intercontinentale, conform unei analize Vola.ro. Astfel, anul acesta este aşteptată o creştere cu până la 20% a rezervărilor cu dată de plecare în preajma Crăciunului şi retur după Anul Nou, dar şi o creştere a preţului mediu al biletelor de avion, depăşindu-se pragul atins în ultimii ani. 

Românii cheltuie din ce în ce mai mulţi bani pe vacanţe

Conform statisticilor, preţurile medii plătite de români pentru biletele de avion cu destinaţii atât din Europa, cât şi din afară continentului au crescut în ultimul an şi se preconizează în continuare creşteri, dată fiind cererea din ce în ce mai mare de vacanţe pe final de an. Astfel, dacă în 2018 turiştii au plătit, în medie, 141 de euro pentru un bilet de avion cu plecare în decembrie, în preajma Revelionului, şi întoarcere la începutul lunii ianuarie, anul acesta pentru acelaşi serviciu costul este de 163 euro pentru destinaţiile europene, o creştere de 16%. 

Ce oraşe din Europa preferă românii pentru vacanţa de Revelion

Oraşe precum Londra, Milano şi Bruxelles se află în topul preferinţelor românilor pentru vacanţa de Revelion, urmate îndeaproape de Roma şi Paris, conform unui studiu realizat de specialiştii Vola.ro. Preţul unui bilet de avion la Londra începe de la 70 de euro pentru perioada 29 decembrie-6 ianuarie, iar la Milano românii pot ajunge cu 50 de euro dacă aleg data de plecare pe 27 decembrie şi întoarcerea pe 4 ianuarie. Şi tarifele pentru Roma se menţin sub 100 de euro, un bilet dus-întors fiind astăzi 73 de euro/persoană. Roma este, de altfel, una dintre principalele alegeri ale turiştilor pe întreagă durata a anului, fiind o destinaţie accesibilă atât datorită multiplelor curse low-cost, cât şi tarifelor prietenoase practicate de hoteluri.

Cele mai căutate destinaţii intercontinentale pentru noaptea dintre ani

Asistăm la o creştere a rezervărilor pentru vacanţe în afară Europei de Revelion, iar turiştii care caută soare şi climă blândă sau chiar oportunităţi de plajă în această perioada a anului, dar nu doresc să zboare în locuri prea îndepărtate, aleg vacanţele în Turcia, Dubai sau Israel. În ceea ce priveşte destinaţiile intercontinentale, Asia şi Statele Unite sunt în topul alegerilor românilor în ultimii ani.

Cei care vor să petreacă noaptea dintre ani în Bangkok vor plăti pentru un zbor cu plecare în dată de 30 decembrie şi întoarcere în 15 ianuarie tarife începând cu 990 euro. O alegere exotică, foarte populară, dar ceva mai ieftină pentru perioada de Revelion este Singapore, unde biletele de avion costă aproximativ 1.100 de euro pentru o călătorie ce începe în 28 decembrie şi se termină chiar înainte de Sfântul Ion, pe 6 ianuarie.

Cluj-Napoca şi Timişoara pe lista scurtă a Bucureştenilor pentru călătoriile de Anul Nou

Românii care aleg să petreacă Revelionul în ţară optează conform Vola.ro pentru Timişoara şi Cluj-Napoca, oraşe urmate îndeaproape de Oradea. Pentru preţurile biletelor de avion pe zboruri interne se observă un trend descendent comparativ cu cele pe destinaţii externe, veste bună pentru românii care doresc să economisească timpul petrecut pe şoselele din ţară.

„Începând din acest an, turiştii români au posibilitatea să recupereze contravaloarea biletului de avion în proporţie de 90%, în cazul în care nu mai pot călători din orice motiv susţinut de documente doveditoare, de la problemele medicale minore ale celui care călătoreşte sau ale copiilor în grijă, la evenimente neprevăzute la locul de muncă sau motive personale, de altfel neacoperite de asigurările standard“, a declarat Claudia Tocilă, director de marketing Vola.ro. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”