Crucifixul lui Giotto, restaurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 6 noiembrie, lucrarea va fi dezvelită în Biserica Ognissanti de la Florenţa, unde va şi rămâne. Crucea va fi aşezată în transept şi va fi iluminată cu un sistem LED special.

După un proces de restaurare care a durat efectiv cinci ani, deşi a demarat în anul 2002, crucifixiful pictat de Giotto îşi va aştepta vizitatorii şi credincioşii în Biserica Ognissanti (Tuturor Sfinţilor) din Florenţa. Potrivit directorului muzeelor florentine, Cristian Acidini, până acum, acesta a stârnit doar interesul specialiştilor, dar de acum înainte, fiind redat circuitului public, va putea fi văzut de publicul larg.

Lunga poveste a lucrării confirmă, şi ea, o stare de fapt care-i surprinde numai pe neofiţi, iniţiaţii cunoscând-o foarte bine: în Italia există şi astăzi zeci de capodopere uitate în unghere, care aşteaptă să fie scoase la lumină.

„În Italia încă sunt o mulţime de opere care au mare nevoie de restaurare. Unele dintre ele abia au fost descoperite, după ce au petrecut amar de vreme dosite în sacristia vreunei biserici", a susţinut Anna-Marie Hilling, restaurator din Cumbria, în vârstă de 33 de ani, care şi-a petrecut ultimii cinci ani din viaţă lucrând zi de zi la crucifixul lui Giotto, în cunoscutul laborator Florentin Opificio delle Pietre Dure.

Astfel, tânăra expertă şi-a văzut visul cu ochii, povesteşte ziarul „The Guardian", căci visul oricărui restaurator de artă este să lucreze pe o capodoperă florentină autentică. „E o mare bucurie pentru mine s-o văd în poziţie verticală", a mărturisit Hilling.

Operă de la 1300, atestată în 2009

Anul trecut, în timpul laboriosului proces de restaurare, echipa condusă de Marco Ciantti şi Cecilia Frosinini a atestat faptul că lucrarea îi aparţine misteriosului Giotto, maestrul prerenascentist din veacul al XIV-lea, deşi până atunci se crezuse că ar fi opera unui discipol al său ori a unei rude.

De altfel, chiar pentru biserica în care se va întoarce splendida cruce de proporţii, pictorul a realizat singura sa operă a cărei paternitate nu a suscitat neînţelegeri şi îndoieli printre specialişti: Madona Ognissanti, lucrare realizată pentru altar, expusă la Galeriile Uffizi.

Crucea de mari dimensiuni (467 x 360 cm) care, începând de sâmbătă, va putea fi văzută în biserica pentru care a fost pictată a fost făurită cândva între anii 1310 şi 1320, susţin istoricii de artă, cam la două decenii după ce Giotto crease celebrul crucifix din Biserica Santa Maria Novella din Florenţa.

Cu puţină vreme înainte, maestrul a cărui biografie e atât de puţin cunoscută a creat şi faimosul Crucifix de Rimini, aflat acum la Biserica Sf Francisc din oraşul cu acelaşi nume, unde Giovanni şi Pietro da Rimini aveau să întemeieze o adevărată şcoală de pictură pornind tocmai de la această lucrare.

Detalii scoase la lumină

Echipa de restauratori a povestit că s-au folosit solvenţi foarte delicaţi pentru a se înlătura depuneri de mizerie strânse de-a lungul a câteva secole şi că eforturi foarte mari a necesitat curăţarea fragmentelor de sticlă pictată din haloul lui Hristos.

Un merit important al anevoioasei restaurări, care s-a întrerupt de câteva ori din cauza lipsei de fonduri, este descoperirea câtorva detalii cu privire la meşteşugul, la stilul de lucru propriu-zis al maestrului prerenascentist. Examinarea cu ajutorul reflectografiei în infraroşu a scos la lumină desenele pregătitoare pe care pictorul le făcea înainte de a lua paleta de culori.

Restaurarea s-a făcut cu întreruperi, din cauza costurilor ridicate şi a bugetului în tranşe, care ajungea periodic în impas. Curăţarea crucii înnegrite a scos la iveală tuşe de penel inconfundabile, precum şi albastrul lapislazuli folosit de artist. Pigmentul acesta scump reprezintă acum fundalul lucrării.

De exemplu, curăţând imaginea Sfântului Ioan Evanghelistul, Hilling a descoperit iniţial un constrast cromatic puternic între cele două mâini. „Dar, lucrând mai departe", a povestit restauratoarea, „am ajuns la culoare originală a pielii. Tonurile cromatice erau mult alterate şi iată că acum lucrarea restaurată este atât de vie".

Crucifixul de Rimini este una dintre operele cele mai influente ale „părintelui picturii italiene“

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi