Primele ouă „no-kill“. A fost găsită metoda prin care se poate afla sexul puilor de găină din ou, punând capăt uciderii masculilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă din Germania au găsit o metodă pentru a determina sexul puilor de gâină înainte ca aceştia să eclozeze, iar descoperirea ar putea pune capăt practicii prin care, anual, miliarde de pui masculi sunt sufocaţi sau tocaţi de vii la fermele de găini din întreaga lume, scrie publicaţia londoneză The Guardian.

Compania germană Seleggt a dezvoltat un proces care poartă acelaşi nume, prin care se poate afla sexul puiului după numai nouă zile de la fertilizarea oului. Ouăle cu pui de găină care sunt masculi sunt procesate şi ajung hrană pentru alte animale. Doar puii care sunt femele sunt lăsaţi să eclozeze până la finalul perioadei de incubaţie de 21 de zile.

„Daca se poate stabili sexul unui ou, atunci se poate renunţa complet la practica de a ucide masculii“, a declarat Ludger Breloh, directorul Seleggt, care a coordonat programul derulat pe o perioadă de patru ani de supermarketul german Rewe Group.

Estimările arată că între 4 şi 6 miliarde de pui de găină care sunt masculi sunt ucişi anual la nivel mondial, prin sufocare sau chiar tocaţi de vii, fiind consideraţi inutili din punct de vedere comercial de crescătorii de păsări. În ultimii ani, aceste practici au fost blamate de activiştii pentru drepturile animalelor, care au pus presiune la nivelul industriei pentru dezvoltarea unor soluţii.

Potrivit „The Guardian“, soluţia găsită de Breloch pentru determinarea sexului puilor din ou funcţionează ca un test de sarcină, care detectează un hormon prezent în cantităţi mari în ouale în care se află femele. Metoda, care presupune folosirea unei raze laser, este rapida - întreg procesul durează doar o secundă pentru fiecare ou - şi are o acurateţe de 98,5%.

Se vând în supermarketuri cu semnul „respeggt“

La începutul acestui an, Seleggt a scos prima generaţie de găini folosind această tehnică, iar primele ouă „no kill“, adică ouă produse fără să fi fost ucişi puii masculi, au ajuns în supermarketurile din Berlin luna trecută, cartoanele fiind gravate cu semnul distinctiv „respeggt“.

Începând de anul viitor, Rewe Group intenţioneaza să vandă astfel de ouă în toată Germania, iar Seleggt vrea să introduca tehnologia în crescatoriile indepedente, apoi să o extindă în întreaga Europă. „Odata ce procesul va fi disponibil pentru toată lumea şi crescatoriile l-au implemenat, nu va mai fi niciun motiv şi nicio justificare pentru uciderea puilor“, a spus ministrul german pentru Alimentaţie şi Agricultura, Julia Klockner.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online