FOTO Cum este să găteşti alături de chef Florin Dumitrescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul jurat Masterchef la masa de gătit, împărtăşind cu jurnaliştii din secretele sale

Florin Dumitrescu, cel care la Masterchef „tăia în carne vie” şi la propriu, şi la figurat, a invitat jurnaliştii să gătească sub îndrumarea sa la Tapo, noul său restaurant, unde le-a dat acestora şansa să „fure” câteva din secretele meseriei.

Cheful Florin Dumitrescu, unul din cei trei juraţi care le vor face concurenţilor viaţa un iad odată cu lansarea emisiunii „Hell’s Kitchen”, format care va debuta în toamnă la Antena 1, a pus în scenă marţi seară un adevărat spectacol culinar. El a pregătit, în paralel două feluri de mâncare, timp în care jurnaliştii invitaţi se „împiedicau”, stângaci, la tăiatul dovlecelului.

Dacă la evenimentul de lansare a restaurantului Tapo, care a avut loc în Bucureşti pe 26 mai, vedetele s-au distrat alături de faimosul chef, jurnaliştii au fost puşi la treabă şi au putut să „ia pulsul” meseriei de bucătar, gătind pentru propriii invitaţi sub îndrumarea atentă a chefului. 

La începutul evenimentului, locul fremăta din pricina temerilor reprezentanţilor presei (care erau, întâmplător, numai femei), pentru că exigenţa fostului jurat Masterchef este faimoasă. „Sigur o să sparg ceva”, „Lasă, dacă spargi, spargem şi noi. Nu are ce să facă. Rămânem unite”, se auzeau aproape şoptit frazele rostite de novice, speriate de şirurile de înjurături diverse şi parcă nesfârşite cu care Florin îi „alinta” pe concurenţii emisiunii Masterchef. 

După ce au îmbrăcat uniformele de bucătar, participantele la eveniment au fost „gonite” de Florin Dumitrescu să se spele pe mâini, nu înainte ca acesta să le ţină o lecţie despre importanţa igienei într-o bucătărie.

La întoarcere, pe mesele pe care jurnalistele urmau să-şi arate îndemânarea şi talentul gastronomic erau puse ingredientele. „Prefer ingredientele uşoare, slabe şi naturale. Singurele ingrediente grase din bucătăria mea sunt untul şi foie gras-ul”, a spus chef Florin, adăugând că îi plac reţetele simple. „De exemplu, salatele trebuie să conţină foarte puţine ingrediente. Să zicem că faci o salată cu brânză, porumb, măsline, ruccola, pui şi ce mai găseşti prin bucătărie. Este bună, dar nu este o salată făcută pentru gust, ci pentru saţietate. Eu gătesc salate foarte bune care au doar patru ingrediente”, a precizat Florin.

În timpul lecţiei de gătit, temutul chef s-a arătat altfel decât îl ştiu toţi cei care au urmărit emisiunea Masterchef. Degajat şi răbdător, fostul jurat a întreţinut o atmosferă relaxantă. Însoţit de soţia sa, Cristina Dumitrescu, care se ocupă şi cu medierea relaţiilor cu publicul, Florin le-a ghidat pe reprezentantele presei în pregătirea a trei reţete culinare simple: rulouri de dovlecei şi castraveţi umpluţi cu cremă de brânză, salată de somon şi foie gras cu roşii confiate, sparanghel şi dulceaţă de fenicul. Sub supravegherea sa atentă, femeile au învăţat ce înseamnă să găteşti ca un chef. „Nicio taietura, nici o zgarietura... Sunt mandru de ele!”, a scris Florin Dumitrescu pe pagina sa de Facebook.

Salată de somon, preparată cu asistenţa lui chef Florin Dumitrescu:

Ingrediente:

-Somon crud

- Sos de soia

- O jumătate de castravete

- Dovlecel

- O lămâie

- Ulei de masline

- Sare

- Mix salată

- Muştar cu hrean

- O jumătate de ardei iute

- O roşie

- Mărar

- Piper

1. Somonul se taie cubuleţe, iar peste el se presară zeamă de lămâie, sare şi ulei de măsline. Se lasă vreme de câteva minute. Acidul din lămâie şi sarea au efectul de a găti, efectiv, somonul. 

2. După câteva minute, se adaugă sosul de soia, mărarul şi, pentru persoanele care preferă mâncarea picantă, ardeiul, tăiat mărunt.

3. Roşia se taie în patru, i se scoate miezul, apoi se taie cubuleţe, alături de castravete şi dovlecel.

4. Zeama de la somon se toarnă peste mixul de salată şi se amestecă.

5. Pe o farfurie se pune salata, apoi legumele (dovlecelul, castravetele şi roşia), după care se adaugă somonul. Se adaugă ulei de măsline, şi, după preferinţe, muştar cu hrean şi piper.

Mai multe pentru tine:
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%