Ce alimente te feresc de răceală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaurtul grecesc stimulează sistemul imunitar şi ajută la combaterea bolilor.

Odată cu venirea toamnei, organismul nostru devine mai vulnerabil. El are nevoie de ajutor pentru a se adapta la schimbarile de temperatură. Alimentaţia sănătoasă, echilibrată şi diversificată este principalul secret pentru a scăpa de afecţiunile de sezon .

Ficat de viţel, contra infecţiilor

Studiile de specialitate relevă faptul că zincul acţionează eficient împotriva infecţiilor. Carnea de pui sau de curcan, fructele de mare, tonul, ficatul de viţel şi fulgii de ovăz sunt alimente bogate în zinc, care nu trebuie să-ţi lipsească din dieta zilnică.

Rădăcină de ghimbir împotriva răcelii

Rădăcina de ghimbir este ideală pentru prevenirea şi combaterea răcelilor de sezon. E bună când suferi de roşu în gât gât, răguşeală, tuse, favorizând expectoraţia şi accelerând vindecarea. Rade un pic de rădăcină de ghimbir peste peştele la cuptor, amestec-o în sosuri şi garnituri.

Usturoi, rol antibiotic

Usturoiul are în compoziţie compuşi care conţin sulf, precum alicina, cu rol în întărirea sistemului imunitar. Este considerat un antibiotic natural, cu condiţia să fie consumat crud sau macerat în ulei de măsline. Moleculele sale active sunt eliberate atunci când căţeii de usturoi sunt zdrobiţi. Se recomandă să consumi 6 căţei de usturoi pe săptămână.

Citeşte mai mult pe clickpoftabuna.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete