„Bărbierul străzii”: tânărul care oferă tunsori gratis oamenilor fără adăpost şi poveştile dramatice ale clienţilor lui
0Inspirat de propria luptă cu dependenţa de droguri, Nasi Sobhani, un bărbat din Melbourne, Australia, şi-a câştigat porecla „bărbierul străzii” după ce a început să străbată oraşul în lung şi în lat pentru a-i tunde şi ferchezui pe oamenii fără adăpost, cărora le ascultă poveştile de viaţă dramatice.
Principalul obiectiv al lui Nasi Sobhani, „bărbierul străzii”, este să îi inspire pe cei pe care îi ajută să o ia de la capăt, la fel cum a făcut şi el.
„O tunsoare poate schimba multe pentru o persoană. Înainte de asta obişnuiam să consum cocaină tot timpul, aruncam aproximativ 300-400 de dolari zilnic pe droguri. Dar acum mă ridic din pat şi în fiecare dimineaţă mă încurajez să nu renunţ. Să tund este noul meu drog”, povesteşte bărbatul, potrivit „Bored Panda”. Acesta a făcut cunoscute câteva din poveştile oamenilor pe care i-a întâlnit şi cărora a încercat, în felul său, să le schimbe măcar puţin viaţa:
Povestea lui Mark
„Mark are 28 de ani şi nu mai ţine legătura cu famila lui de aproximativ un deceniu. Îl cunosc de ceva timp şi îi arăt că îmi pasă ori de câte ori ne întâlnim, lucru care îl face foarte fericit. Îţi poţi da seama din primele momente că îşi doreşte foarte mult o persoană cu care să stea de vorbă. Astăzi l-am întrebat dacă ar vrea să mă lase să îl tund şi mi-a spus că nu a avut ocazia să se preocupe de acest aspect în ultimele nouă luni, aşa că a acceptat bucuros. Mi-a povestit că este pe străzi de trei ani, de când şi-a pierdut locul de muncă, şi că nu drogurile l-au adus în această situaţie, deşi ia ocazional şi heroină şi metamfetamină pentru a se integra în grupul de prieteni. Mark suferă şi de o boală mentală: «Sunt foarte deprimat şi aud voci tot timpul», mi-a spus. Nimeni nu îl sprijină şi nu prea are prieteni, dar nu îşi doreşte decât să fie iubit şi acceptat de cei din jurul lui.”
Povestea lui Chris
„El este Chris. Avea 21 de ani când l-am cunoscut şi aniversarea lui era chiar în ziua următoare. Nu are familie şi este pe cont propriu de 11 ani. Este pe străzi de la vârsta de zece ani. Sună nebuneşte, dar este cruda realitate. L-am întrebat cum este posibil, iar ce mi-a spus mi-a dat fiori: «Uram să port multe haine groase pe mine la şcoală când era foarte cald». Când l-am întrebat ce vrea să spună prin asta mi-a explicat că trebuia să acopere tot timpul vânătăile de pe corpul său, pe care i le făceau taţii săi, atât cel adevărat, cât şi cel vitreg. Mai întâi a locuit cu mama sa naturală şi cu tatăl său vitreg, dar cum acesta din urmă îl abuza tot timpul, a fost trimis să locuiască cu tatăl său natural. Cum abuzurile nu au contenit, a fugit de acasă. La 11 ani fuma marijuana şi apoi s-a apucat şi de heroină.”
Povestea lui Rachel
„Ea este Rachel, are 28 de ani şi este mama unui băieţel. Mergeam pe străzi cu echipamentul după mine, iar Rachel m-a oprit şi m-a întrebat dacă sunt tipul care oferă tunsori pe gratis. I-am spus că da şi m-a întrebat dacă nu o pot tunde şi pe ea. Nu mă putea întreba într-un moment mai potrivit, mai ales că în ziua aceea mă însoţea o prietenă care oferea sesiuni de machiaj gratuite pentru clientele care îşi doreau asta. Am început să vorbim, iar Rachel mi-a povestit că locuieşte pe străzi de la vârsta de 13 ani. Nu mi-a dat detalii, dar mi-a spus că a avut o viaţă grea şi că de aceea a fugit de acasă şi a ajuns să trăiască pe străzi. Mi-a spus că ia heroină de vreo 15 ani şi că a început încercâd să treacă peste traumele copilăriei sale. La 13 ani nu ştia însă cum să îşi injecteze singură heroină, aşa că prietenii ei de pe stradă făceau asta pentru ea. M-a întristat profund şi o bucată de vreme nu am fost în stare să îi răspund. De 15 ani lucrează cu ora pe unde apucă. Despre fiul ei în vârstă de numai un an, Xavier, a spus că este «bucuria vieţii ei».”