Băieţi, se reduc testiculele! Vezi prin ce TRANSFORMĂRI majore vor trece urmaşii noştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa vor arăta oamenii peste o mie de ani, potrivit portretului realizat de experţii în anatomie

Experţii în anatomie consideră că urmaşii noştri vor avea o fizionomie cu totul şi cu totul diferită de a noastră. Bineînţeles, este vorba despre oamenii care vor popula Terra peste o mie de ani.

În primul rând, urmaşii noştri vor fi mai înalţi mulţumită alimentaţiei mai bune şi progreselor medicale. Experţii estimează că aceştia vor avea înălţimi între 1,82 m şi 2,13 m. Acest argument are o bază solidă, dacă ne gândim că americanii, spre exemplu, în anii '60 erau cu aproape trei centimetri mai scunzi.

Intestinele celor care vor locui pe Terra peste 1.000 de ani vor fi mai scurte, ca să nu mai absoarbă atât de multe grăsimi şi lipide. Astfel, se va evita obezitatea în mod natural, susţine dentistul Philip Stemmer.

La bărbaţi, mai jos de buric "situaţia" va intra la apă. Dacă fertilitatea masculină continuă să scadă, testiculele vor fi mai mici, scriu cei de la The Sun.

De schimbări majore nu scapă nici celelalte membre. Mâinile şi degetele vor fi mai lungi, pentru ca oamenii să poată întinde cât mai mult mâna după anumite lucruri. De asemenea, terminaţiile nervoase din mâini şi degete se vor înmulţi datorită utilizării tot mai frecvente a unor aparate precum iPhone-ul, care necesită un grad mare de coordonare între mâini şi privire.

Pe măsură ce extremităţile se lungesc, creierul va fi mai mic. Asta, pentru că avem calculatoare care să memoreze şi să gândească pentru noi, spun experţii. "Filmele SF arată oameni cu creiere mari, însă acestea nu sunt neapărat cele mai bune", susţine Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Gurile vor fi mai mici, dar ochii vor fi mai mari, având în vedere că activităţile de comunicare se vor baza pe expresii faciale şi mişcări ale ochilor.O altă adaptare va fi reducerea numărului de dinţi, ţinând cont că mâncarea uşoară nu necesită aşa multă masticaţie. "Am putea să ne hrănim cu lichide şi pastile în viitor, ceea ce ar înseamna mai puţini dinţi", mai spune dentistul Philip Stemmer.

Încălzirea centrală şi aerul condiţionat vor face ca toată lumea să aibă aceeaşi formă a nasului. De asemenea, datorită încălzirii centrale şi a hainelor groase, oamenii vor fi mai puţini păroşi.

Fiindcă se holbează prea mult în aparatele electronice, oamenii vor ajunge să aibă mai multe riduri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani