Restricţii pentru Summitul Francofoniei
0În perioada Summitului Francofoniei (25-29 septembrie) Poliţia Rutieră va introduce restricţii de circulaţie pentru a asigura deplasarea în bune condiţii a coloanelor oficiale. Potrivit
În perioada Summitului Francofoniei (25-29 septembrie) Poliţia Rutieră va introduce restricţii de circulaţie pentru a asigura deplasarea în bune condiţii a coloanelor oficiale. Potrivit comunicatului de presă cu această temă:
1 Va fi creat un "culoar unic" în banda 3 de circulaţie, pe ambele sensuri, pe şos. Bucureşti-Ploieşti de la Aeroportul Otopeni până la Piaţa Presei Libere. Separarea culoarului se va face prin mijloace auxiliare de semnalizare, fiind interzisa pătrunderea pe acesta;
2 Pe şos. Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf va fi interzisă circulaţia autovehiculelor pe segmentul central;
3 Va fi închisă circulaţia pe şos. Kiseleff între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei şi pe Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Pod Naţiunile Unite, B-dul Naţiunile Unite;
4 Va fi închisă circulaţia în perimetrul Palatul Parlamentului, respectiv Str. Izvor, Calea 13 Septembrie între şos. Panduri şi B-dul Libertăţii şi pe B-dul Libertăţii;
5 Pe 28 septembrie se va interzice circulaţia rutieră pe B-dul Regina Elisabeta şi în perimetrul Palatului Cotroceni, respectiv şos.Cotroceni (între Pod Cotroceni şi Piaţa Leu), Str. Dr. Gheorghe Marinescu, B-dul Geniului (între şos. Panduri şi Piaţa Leu).
Pe 23 septembrie va avea loc simularea realizarii măsurilor din perioada summitului, inclusiv prin realizarea culoarului unic. În această zi, precum şi în intervalul 27-29 septembrie, semnalizarea rutieră va fi modificată şi completată cu indicatoare de orientare.