Raid în jurul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Naţional de Rally Raid 2006 a debutat în acest sfârşit de săptămână. Prima etapă a fost una inedită, desfăşurată, pe parcursul a două zile, pe trasee din jurul Bucureştilor.

Campionatul Naţional de Rally Raid 2006 a debutat în acest sfârşit de săptămână. Prima etapă a fost una inedită, desfăşurată, pe parcursul a două zile, pe trasee din jurul Bucureştilor. Peste 30 de echipe şi-au disputat primele puncte ale acestui campionat la categoriile Auto, Moto şi ATV.
"Trofeul Capitalei", căci aşa s-a numit etapa, a luat naştere, în primul rând, din dorinţa organizatorilor de a populariza sporturile cu motor din această categorie pentru orăşenii care au uitat sentimentul aventurii. În plus, cei care au făcut posibil acest eveniment au câştigat şi un pariu cu ei înşişi. "Ne-am săturat ca pentru fiecare etapă noi să traversăm ţara în lung şi în lat, iar alţii să nu se obosească să vină până la Bucureşti. E cazul să mai vină şi ei la noi", glumea, cu câteva zile înaintea startului, Dan Popescu, unul dintre promotorii participanţi în campionat. Cartierul general al etapei a fost restaurantul Casa Albă, din pădurea Băneasa. Acolo, vineri, s-au montat standurile concurenţilor, s-au făcut ultimele înscrieri, inclusiv pentru amatorii care nu au alergat pe puncte, şi s-au făcut pregătirile de ultimă oră. Sâmbătă dimineaţă s-a dat startul în prima zi de concurs. Traseul a acoperit 280 de kilometri, nefiind extrem de dificil, dar, pentru unii, greu de găsit. Nu au existat hărţi obişnuite, cum are oricine pleacă în vacanţă. Fiecare a avut un "Roadbook", similar celor din Campionatul Mondial, mai exact un carneţel care conţine indicaţii exacte despre obstacole, curbe, distanţe şi câteva repere, fără însă a localiza traseul. Orice abatere de la instrucţiunile din "Roadbook" înseamnă o rătăcire de câteva minute în cel mai bun caz. Duminică a fost o zi mai uşoară, traseul având numai 180 de kilometri, stabiliţi tot în jurul oraşului, pe câmpuri pline de gropi şi noroi care au pus la încercare atât concurenţii, cât şi bolizii lor, din fericire fără incidente notabile. Trofeul Capitalei s-a încheiat tot la Casa Albă, unde participanţii au fost premiaţi, felicitaţi şi avertizaţi că au trecut doar de prima etapă şi că greul, dar şi frumosul de-abia încep.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie