Plafonul jos!
0Tot în cadrul Salonului Internaţional de la Detroit, Mitsubishi America a prezentat publicului larg şi versiunea decapotabilă a celebrei sportive Eclipse, care a fost relansată anul acesta.
Tot în cadrul Salonului Internaţional de la Detroit, Mitsubishi America a prezentat publicului larg şi versiunea decapotabilă a celebrei sportive Eclipse, care a fost relansată anul acesta. Dotările de lux vor face din relativ ieftinul cabriolet 2+2 o maşină foarte exotică. Atât versiunea GS, cât şi cea GT vor fi disponibile, fiecare dintre acestea fiind echipată cu puternicul motor MIVEC de 3,8 litri, ce dezvoltă 264 CP şi un cuplu de 353 Nm. De asemenea, maşina va fi dotată cu un supersistem audio Rockford Fosgate Premium Audio, precum şi cu alte sisteme sofisticate care, de regulă, se regăsesc între dotările modelelor decapotabile mult mai scumpe. Lansat în 1990, modelul de bază al lui Eclipse a făcut înconjurul lumii, devenind unul dintre cele mai celebre coupe-uri sportive din lume.