Piaţa de pieselor de schimb pentru maşini, în scădere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii optează, tot mai des, pentru piese de schimb mai slabe calitativ

Românii aleg produse mai ieftine, ba chiar contrafăcute, dar amână, cât pot de mult, reparaţia automobilului. Acestea sunt principalele motive pentru care piaţa de piese de schimb pentru automobile din România va scădea cu 5% anul acesta. Previziunea, destul de sumbră, aparţine lui Corneliu Preda, manager pe România şi Republica Moldova al Federal Mogul, al treilea mare producător de piese şi subansambluri pentru industria auto.

„Dacă în prima parte anului, piaţa after sales a debutat relativ normal, ulterior s-a constatat o orientare a clienţilor către piese mai ieftine, ceea ce va duce la o scădere a valorii pieţei cu până la 5%”, a precizat reprezentantul local al producătorului şi furnizorului american de piese de schimb.

El a menţionat că se aşteaptă ca în 2011 piaţa de profil să stagneze sau să înregistreze o uşoară creştere faţă de valoarea estimată pentru acest an.
„Ne aşteptăm ca anul viitor să piaţa să stagneze sau să crească cu până la 5%, iar începând cu 2012 să asistăm la o majorare mai consistentă, bazată pe probabila relansare economică”, a adăugat Preda.

Colaborări cu Dacia, posibil şi cu Ford România
Federal Mogul este prezentă în România şi pe piaţa de prim montaj, în care colaborează cu grupul Renault pentru modelele produse pe platforma Logan. Reprezentantul companiei americane a spus că nu exclude o viitoare colaborare şi cu uzina Ford de la Craiova.

Federal Mogul produce în cele 107 fabrici la nivel global de la piese de frânare, cuzineţi, diverse componente pentru motoare, până la ştergătoare de parbrize. Compania are la nivel global 39.000 de angajaţi, deţine 107 unităţi de producţie, iar cifra de afaceri a fost anul trecut de 5,3 miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”