Piata auto - in usor declin
0In contrast, Daewoo Automobile Craiova inregistreaza cresteri, atat la productie, cat si la vanzari
Spre deosebire de ultima parte a anului trecut, cand piata auto a inregistrat o crestere destul de substantiala in primele trei luni ale acestui an, atat productia, cat si vanzarile de autoturisme noi au scazut, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2002. Astfel, potrivit datelor centralizate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), in primul trimestru al acestui an s-au vandut 17.268 de automobile, cu 7,7% mai putine decat in primul trimestru al anului trecut. Producatorii au raportat un numar de 9.031 de autoturisme realizate (fata de 14.577, cate s-au realizat in aceeasi perioada a anului trecut), din care s-au vandut la export doar 1.335 de unitati, cu aproape doua treimi mai putin decat in primele trei luni ale anului 2002. "Reculul pietei a fost atenuat insa de evolutia importurilor de masini noi, care cu cele 7.331 de unitati, a urcat cu aproape 20 la suta", precizeaza APIA. Producatorii interni - Dacia si Daewoo - continua sa domine piata romaneasca, cu cele 6.511, respectiv, 3.252 automobile vandute in aceasta perioada, adica mai mult de jumatate din totalul vanzarilor. De altfel, pentru Daewoo Automobile Craiova, luna martie a fost una de exceptie, cele 1.433 de unitati vandute constituind un record lunar al ultimilor trei ani. Cele mai spectaculoase cresteri le-a inregistrat modelul Matiz, din care s-au vandut in primele trei luni 2.216 bucati, cu 70% mai mult decat in primul trimestru al anului trecut. De asemenea, vanzarile la modelul Daewoo Cielo - 461 de unitati - s-au dublat fata de aceeasi perioada a anului trecut. La importuri, pe primul loc se situeaza, in continuare, Renault, cu 1.268 de unitati, din care, peste 630 au fost vandute numai in luna martie. Pe locul doi urmeaza Skoda cu 1.107 unitati, apoi Volkswagen cu 1.046, si Peugeot cu 976 de unitati vandute, in primele trei luni.