Noul B-Max ar putea aduce americanilor de la Ford afaceri de un milliard de euro în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul B-Max

Primul an de producţie al noului B-Max la Craiova ar putea aduce americanilor de la Ford afaceri de 1 miliard de euro în acest an, luând în calcul cele 60.000 de maşini asamblate începând cu luna iunie, dar şi cele 30.000 de motoare Ecoboost produse din aprilie.

 În luna iunie va începre producţia propriu zisă, câte 500 de maşini pe zi. Ford a anuţat că a dat startul la angajări. Pentru început sunt  disponibile 500 de locuri de muncă    "Producţia de motoare va începe în aprilie cu un singur schimb, după care spre finele anului vom urca la două schimburi, iar de anul viitor la trei pe măsură ce vom majora producţia. Automat vom mai angaja personal la finele acestui an şi nu ne vom opri doar cu cei 500 de acum, recrutaţi pentru demararea producţiei lui B-Max", a spus Jan Gijsen, preşedintele Ford România.

În faţa uzinei de la Craiova  în curând se vor derula o serie de investiţii. S-a aprobat modernizarea drumului „Noi vrem ca toate lucrările de modernizare  să se facă cât mai repede. În timp odată ce va creşte producţia, cu siguranţă va progresa şi infrastructura“, a mai spus  Jan Gijsen, preşedintele Ford România.

Modelul Ford B-Max, produs exclusiv la fabrica Ford de la Craiova, va putea fi comandat începând de pe data de 22 martie  la preţuri de la 13.400 de euro.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!