Lexus a vândut peste 500.000 de automobile hibrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lexus LS 600h

Într-un comunicat emis zilele trecute, Lexus a făcut public faptul că la sfârşitul lunii noiembrie 2012 a depăşit bariera de 500.000 de autovehicule hibrid comercializate la nivel global.

La 7 ani de la introducerea pe piaţă a primului model hibrid, RX 400h, Lexus a reuşit să vândă mai bine de jumătate de milion de autovehicule cu dublă propulsie. SUV-ul nipon a convins nu mai puţin de 26.000 de şoferi în primul său an de existenţă, reuşind ca până pe 30 noiembrie să adune aproximativ un sfert din vânzările de automobile hibrid Lexus : 113.000.

Împreună cu fratele său RX 450h, RX 400h reprezintă mai bine de jumătate din Lexus-urile hibrid comercializate, aproximativ 259.000 de SUV-uri fiind vândute din 2005 până astăzi.

Al doilea hibrid din gama Lexus ce s-a bucurat de un succes nesperat este hatchback-ul CT 200h, care a obţinut încrederea a 122.000 de şoferi.

La nivel european, marca japoneză a reuşit să vândă 126.000 de automobile hibrid, mai bine de 85% din acestea ajungând pe pieţele vestice, acolo unde curentul eco deţine un procent serios din piaţă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională