General Motors pregăteşte maşina fără şofer
0General Motors îi linişteste pe cei care nu şi-au luat până acum permisul de conducere. Peste zece ani, compania americana va scoate pe piaţă primele maşini făra şofer, care se vor
General Motors îi linişteste pe cei care nu şi-au luat până acum permisul de conducere. Peste zece ani, compania americana va scoate pe piaţă primele maşini făra şofer, care se vor ghida singure pe autostrazi si se vor parca la destinatie fara ajutorul nimanui.
"Nu e nimic SF în asta", a declarat Larry Burns, vicepreşedintele pentru cercetare şi dezvoltare al General Motors, citat de CNN.
Burns a mai spus că principalele obstacole care stau în calea construirii unui asemenea automobil sunt în primul rând umane, nu tehnologice. Legistaţia existentă şi dorinta oamenilor de a deţine controlul asupra maşinii sunt principalele impedimente. Senzorii de mişcare şi orientarea cu ajutorul hărtilor digitale, realizate din satelit sunt tehnologii care există şi trebuie doar perfecţionate.
General Motors şi-a propus să testeze tehnologia care va sta la baza maşinilor fără şofer mai devreme de 2015, pentru ca în 2018 primele automobile să fie scoase pe piaţa.
Maşinile fără şofer vor revoluţiona transportul la fel cum s-a întamplat atunci cand oamenii au trecut de la cal la maşină, a declarat Sebastian Thrun, profesor la Universitatea Stanford şi lider al echipei universităţii americane care a participat la cursa de 60 de mile organizată de Pentagon pentru maşinile fără şofer.
Thurn este optimist, în ciuda faptului că, în timpul întrecerii, una dintre maşini s-a lovit puternic de o clădire, iar o alta a parcat, inexplicabil, în garajul unei case.