FOTO Testul adevărului: BMW seria 6, cel mai hot cabrio din anul 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul a testat noua decapotabilă scoasă pe piaţă de producătorul german. Primele concluzii: o maşină puternică şi luxoasă ce consumă în oraş 15 litri la suta de kilometri. Preţurile pentru noul BMW seria 6 Cabrio pleacă de la 80.000 de euro şi pot ajunge la 140.000 de euro, în funcţie de dotări.

Echipa noului şef al departamentului de design de la BMW, Adrian Van Hooydonk, a creat un automobil inspirat de designul ambarcaţiunilor de lux. Noul produs al mărcii premium germane a făcut astfel un pas important către o clasă superioară.

Noul Seria 6 Cabriolet aduce caracteristicile automobilelor BMW decapotabile cu patru locuri într-o interpretare modernă, păstrând însă trăsăturile clasice de design, aşa cum au fost definite de BMW 501, 502 sau 503: capota alungită care inspiră putere şi prestanţă, habitaclul împins mult în spate, ampatamentul mărit pentru mai multă stabilitate. În acelaşi timp, noul BMW seria 6 Cabrio oferă toate elementele pentru o călătorie luxoasă şi confortabilă, specifică unui Grand Tourer, dar şi sportivitatea pentru care este cunoscută mărca germană.

Click pentru a vedea GALERIE FOTO



Viteză şi confort de cinci stele

Atunci când este „comandat" cum trebuie, 650i se mişcă extrem de rapid. Ai însă nevoie de experienţă sau de toate sistemele din dotarea maşinii pentru a o putea stăpâni, întrucât tot cuplul smuceşte instantaneu puntea spate la apăsări mai bruşte ale pedalei de acceleraţie. Şi nici nu e de mirare dacă iei în considerare faptul că bolidul atinge 100 de kilometri pe oră în cinci secunde.

Interiorul pare că a fost constuit în jurul şoferului



Din păcate, în Bucureşti cei 407 cai-putere reprezintă prea mult pentru traficul de din oraş. Din două schimbări de treaptă treci peste limita legală de viteză (chiar cea din afara localităţilor). Cutia de viteze cu opt rapoarte este automată, dar pentru cei care doresc senzaţii tari există padele pentru schimbarea vitezei pe volan. Treptele pot fi schimbate şi din comutatorul de pe consola centrală, dar acesta a fost mai folosit de noi pentru frâna de motor. Motorul V8 are un sunet plăcut, mai ales după ce trece de 3.000 de rpm. Şi pentru că o sportivă bună trebuie să şi se oprească prompt, seria 6 are nişte frâne care practic îngheaţa maşina pe loc atunci când sunt apăsate brusc.

Senzaţiile pe care şoferul le trăieşte la bordul acestei decapotabile sunt remarcabile: consola centrală perfect ergonomică şi finisajele minuţios executate îl fac pe acesta să se simtă ca şi cum ar fi la comanda unui yacht de lux.  În interior, pasagerii sunt răsfăţaţi de pielea crem de pe scaune (pielea este dotare standard la seria 6) şi de inserţiile din lemn de esenţă rară. Lista de dotări de care dispune noul cabrio de la BMW este complexă: sisteme DSC, Head-up display şi de avertizare. Toate Acestea sunt completate de cele Active (direcţia, amortizoarele, cruise-ul cu Stop & Go). Pe scurt, maşina asta este atât de avansată tehnologic, încât poate face o mare parte din parcarea laterală singură ajutată doar de camere şi senzori. Despre acest model se spune că cel mai echilibrat din istoria BMW.

+

- Motorul V8 şi comportamentul dinamic
- În interior este ca un iaht
- Nivelul finisajelor este de lux, consola centrală este perfect ergonomică.

-

- Puţin loc în portbagaj, dar cui îi pasă de asta?
- Au loc doar 3 persoane, dacă şoferul doreşte o poziţie de condus sportivă
- Nu uitaţi că este un roadster, deci lăsaţi bagajele.

BMW 650i

- 0-100 km/h: 5 secunde
- Viteza maximă: 260 km/h (limitată electronic)
- L/l/î: 4.894/1.894/1.365
- Masă proprie: 2.015 kg
- Volum portbagaj (l): 350 (închis)
- Cilindree (cmc): 4.395
- Putere (CP): 407 de la 5.500 la 6.400 rpm
- Consum mediu: 15 l/100 km (în oraş)
- Cutie de viteze: automată 8 trepte
- Preţ (model testat) 108.221 euro (fără TVA)

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor